2013-09-06

Nicolae Filimon - scriitor, folclorist, critic muzical

Nicolae Filimon s-a născut în 06 septembrie 1819, în București și a murit în 19 martie 1865, de tuberculoză. E înmormântat în cimitirul Bellu.

La 05.12.1857 debutează în publicistică, la ziarul "Naționalul", cu foiletoane ți cronici muzicale: Paralelism între fosta direcțiune și cea de astăzi; Teatrul italian. Lucrezia Borgia; Ernani.
Revista româna a lui A. I. Odobescu publică în foileton romanul Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă și în anul 1863 apare în volum acest roman, fiind considerat cea mai cunoscută operă a sa, cu al său personaj celebru Dinu Paturică. Acel Dinu Paturică ce-și are o mulțime de corespondenți în zilele pe care le trăim. Despre romanul amintit se spune că este primul roman realist românesc.
Nicolae Filimon descrie astfel pe Dinu Păturică: un june de 22 de ani, scurt la statură, cu fața oacheșă, ochi negri, plini de viclenie, un nas drept și cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambițiunea și mândria grosolană
sursa: http://parohia-priboienii-de-sus.crestinortodox.ro/articole/psaltul-folcloristul-si-criticul-muzical-nicolae-filimon-719
Substanța romanului: ciocoismul, forma românească a parvenitismului, a venalității și a lăcomiei, a lipsei de repere morale, a mitocăniei agresive și viclene, a exhibiționismului îmbuibaților și îngâmfaților.

A fost nu doar scriitor, ci și între primii folcloriști români, primul critic muzical român modern, și flautist.
Într-o cronică muzicală își exprima opinia cu privire la originea baladelor și cântecelor lăutărești: muzica bisericească. Influențele orientale au apărut în timpul domniei fanariote, când la curțile domnești erau aduși cântăreți otomani.
*
Fiind alături de ideile înnoitoare de libertate și independență națională ale revoluționarilor de la 1848, Nicolae Filimon se apropie de concepția revoluționarului și istoricului Nicolae Bălcescu, înțelegând că înfrângerea Revoluției din Ungaria a fost din cauza lipsei unui front comun al națiunilor oprimate împotriva imperiului habsburgic. Scria în ziarul Naționalul din 1860, cu prilejul reprezentării operei Hunyadi László de Ferenc Erkel : Ungaria și România ce înfruntară mult timp furia fiilor lui Mahomed, astăzi căzute din antica lor splendoare, se privesc una pe alta cu ochii plini de lacrimi și pare că își zic : “la ce grad de mărire am fi ajuns noi astăzi, de nu ne-am fi sfâșiat una pe alta ca tigrii deșertului”.

Ion Ghica il descrie pe Nicolae Filimon într-una din Scrisorile sale: Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.