2013-09-01

Vălul parfumat al ceții

Ceața e fascinantă. E mai mult decât un nor aflat în legătură cu solul. Ceața te învăluie, te pătrunde, o poți simți ca pe o ființă vie. Poate avea parfumul ierbii proaspăt cosite, a frunzelor arse; poate avea parfumul pădurilor de conifere sau parfumul ultimului trandafir pe care l-ai văzut înflorit. Parfumul ceții nu pătrunde doar în nări, ci și în ființă. E măngâietoare, răcoritoare, surprinzătoare.
E un văl parfumat care acoperă ceva ce știi că e acolo și nu poți recunoaște. Ceața e vălul care te acoperă și te poate purta pe cărări nebănuite și te poți rătăci în chiar locurile cele mai cunoscute. Ceața îți șoptește la ureche, îți atinge umărul, îți udă părul și picioarele. Ceața te ademenește cu mișcări unduitoare, ridicându-se ușor, ca un văl care acum vrea să-ți lase plăcerea unei revelații și acum acoperă totul, lăsându-te nedumerit și măcinat de întrebări.
Învaluit în ceață te simți ca și cum ești singurul om de pe Pământ. Zgomotele se pierd în densitatea apei condensate și pășești ca și cum gravitația a slăbit; mai mult plutești și nu ai siguranța pasului pe care îl faci, nu știi către încotro te poartă pasul și simțul orientării aproape că este anihilat. Îți amintești de primii pași, nesiguri, pe care i-ai făcut ca ființă materializată. Ai tendința să pășești cu mâinile întinse spre înainte, ca și cum ai putea evita la timp vreun eventual pericol. Brațele întinse spre înainte doar îți dau senzația că mai ești stăpân pe drumul ales. E doar o senzație. În ceață, simțul văzului și al auzului nu-ți mai sunt foarte utile, trebuie să te lași ghidat de instinct pentru a putea ieși din pâcla deasă și aproape tangibilă în care ajungi uneori să te învârți. Ceața, oarecum, îți amintește că ești muritor. Poate ca ceața e visul Naturii.
Ceața poate avea și parfum de rozmarin, lămâie, bergamota, coriandru, ienupăr, lavanda, patchouli, santal și stejar, esențe cuprinse în apa Blue fog pentru bărbați - pentru că ceața poate capta și împliniri sau dorințe parfumate.


**
Am ajuns la o mlaștină, unde am întâlnit un omuleț gol-pușcă, odihnindu-se așezat pe o piatră. […] A pălăvrăgit trei ore întregi, într-o limbă pe care știu bine că n-am auzit-o niciodată și care nu are nicio legătură cu vreuna din lumea aceasta, dar pe care am înțeles-o totuși mai repede și mai bine decât pe cea a doicii mele. Când am vrut să aflu explicația unui lucru atât de uluitor, el mi-a spus că în Cunoaștere există un Adevăr în lipsa căruia te afli întotdeauna departe de înțelegerea lesnicioasă; cu cât un idiom se îndepărtează de acest Adevăr, cu atât e mai greu de înțeles. “Tot așa, continuă el, acest adevăr nu se ivește niciodată în muzică, fără ca sufletul, pe loc răscolit, să nu se îndrepte orbește spre el. Noi nu-l vedem, dar simțim că Natura îl vede; fără a putea pricepe cum o face, el ne încântă și, totuși, nu putem observa unde se află” […]
(Discurs despre adevăr, de Cyrano de Bergerac, în traducerea lui Ion Hobana).

Text înscris la Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela. Ideea temei aparține gazdei.

11 comentarii:

  1. Diana, mărturisesc aici că ceața ta e cu adevărat fascinantă! Am simțit și eu parfumul anumitor cețuri, dar aici e atât de clar descrisă ceața, ca o ființă vie, ca ceva de o materialitate surprinzătoare, încât parcă-i simt parfumul. Așa cum simt Blue fog, albastra ceață închisă într-un flacon.
    Spuneam și pe Fb că azi parcă v-ați întrecut pe sine, ați scris minunat, inspirat, original, să tot citească omul!
    Și fragmentul din final e ales cu tâlc.
    Să ai o toamnă aurie, aromată, însorită și îmbelșugată! Cu drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvintele-ti frumoase la adresa randurilor mele. Ceața (și ceața) ma fascineaza! Cand ceva imi place foarte-foarte mi-e greu sa descriu. In plus, am asa... o melancolie pleostita care nu-mi mai da pace! Si nu-i de la toamna! :)) Nunu!
      Acu' ceva timp am reusit sa accesez si FB si am vazut postarile de pe acolo.
      Am ales un fragment care mi-a placut, la final, pentru ca cei care ati ajuns aici sa nu regretati prea tare ca v-ati pierdut in ceață!
      Multumesc, la fel, Mirela!
      Viata frumoasa sa va fie! Cu drag!

      P.S. Ajutor, ca o sa mor (de dor): cum se scrie corect: vălul ceței sau vălul ceții? Ca m-am tâmpit de tot! Intai am scris "ceții" si am corectat in "ceței" (varianta pe care o cred corecta, dar... nu-mi mai dau seama!) :(( Cand am scris ca am ceață pe creier n-am glumit!
      Te rog (va rog!) si multumesc! :)

      Ștergere
    2. Bună dimineața! Lecția de gramatică, sper să nu greșesc. Ar trebui s-o întrebăm pe Irealia. La majoritatea substantivelor, genitivul/dativul (articulat) se formează adăugand articolul hotărât “i” la pluralul substantivului declinat.
      Corect este ”vălul ceții”. ”Dimineață, viață” devin la genitiv/dativ ”dimineții, vieții”.
      Comparând cu alte substantive terminate similar, se declină la fel, dar nu toate și nu știu explica excepțiile de la regulă, va trebui s-o întrebăm pe Irealia. De exemplu: frumusețea vieții, nu a ”vieței”. Dar și ”ovalul feței”, nu al ”feții”. Am observat că, dacă înainte de terminația ”ță” sunt două vocale (cEAță, vIAță, diminEAță, genitivul e cu doi „i„, fără ”e”: ”ceții,vieții, dimineții”. Pe când, dacă e o singură vocală, ”fată”, ”față”, ”rață” treminația este ”ei”: fetEI, fețEI, rațEI. E o observație personală, sper să nu râdă nimeni. Corect este, indiferent de explicații, ”vălul ceții”.
      Revenind la povestea ta, Diana, aici parcă ești o altă Diana, care caută alt fel de senzații, poate chiar sensuri noi, sau misterul vieții... sau chiar mai mult. Din ce în ce mai interesant! Și nu, nu ți-am spus doar niște cuvinte frumoase, ci sunt aprecieri la adresa a ceea ce-ai scris aici, mai altfel decât de obicei, ca și cum subiectul te-ar fi atras în mod deosebit. Ceea ce mă bucură mult! Te pup, zi frumoasă! :)

      Ștergere
  2. Foarte frumos ai descris ceata. Totul in ansamblu este bine conturat, dar imi permit sa remarc doua exprimari care pur si simplu m-au incantat peste masura. 'Învaluit în ceață te simți ca și cum ești singurul om de pe Pământ.' si preferata mea 'Poate ca ceața e visul Naturii.' - splendid spus!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. ”Ceața e visul naturii”... Nu-i somnul adânc, greu?
    De parcă ar conta, la cât de frumos ai spus-o!

    În ceea ce privește genitivul acela, forma corectă este ceții. Am verificat și-n DOOM 2, îți dau și linkul ăsta: http://dexonline.ro/lexem/cea%C8%9B%C4%83/9422
    Cuvântul ceată face genitivul cu e, respectiv cetei, dar nu aș putea să explic de ce. Așa-i limba noastră, o comoară în adâncuri ferecată... :) Naaa, glumesc. Sigur există o explicație, o voi căuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prima care îți mulțumește sunt eu, Irealia! Aveam emoții, mici de tot, dar erau acolo! Mi-ai confirmat că genitivul substantivului ”ceață” este ”ceții”, așa că l-am scris corect. Cât despre ”ceată”, eu mă gândesc c-o fi ceva legat de existența/absența literei ”ț”. Când descoperi, te rugăm să ne scoți din....ceață! :))

      Ștergere
    2. Am întrebat și eu mai departe și m-a ajutat Antonela! :) Găsiți explicația logică la mine pe blog, la povestea parfumată, în comentarii! Hai că i-am dat de cap! ;)

      Ștergere
  4. Ceaţa ta e absolut halucinantă! O simţi prin toţi porii şi nu are cum să nu-ţi intre pe sub piele... :) Personificarea pe care ai realizat-o aici e fantastică! Vine tiptil şi se insinuează în sufletul tău pentru a-ţi dezvălui ceea ce ştii deja că este acolo, dar are o notă misterioasă, tainică. O plăcere să citesc rândurile tale! Mulţumesc!
    O toamnă bogată în trăiri, suflet frumos! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai descris superb ceata, se vede ca iti este draga. "Ceața e vălul care te acoperă și te poate purta pe cărări nebănuite și te poți rătăci în chiar locurile cele mai cunoscute." Adevarat, locurile par sa capete o alta identitate prin ceturi. Uneori total de nerecunoscut. Am patit-o...eram cu cineva si era sa nu mai ajungem undeva, candva, din cauza cetii. Pe o sosea mai necunoscuta, pentru ca nu se mai vedeau nici indicatoarele...nici bariere, nimic. Puteam ajunge in prapastie...asta era cel mai grav.
    Eu nu sun fan ceata, nu-mi place. Cum nici sosirea toamnei nu ma incanta deloc.
    Dar sa stii ca ceata imi place totusi intr-un anume fel. Fotografiile in care apare si ceva ceata ies superbe, efectul este deosebit. Sau sa privesc fotografii profesioniste cu personaj ceata... si asta-mi place. :)
    O seara faina, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  6. O prima ceata parfumata excelent! O ceata vie! Minunata!

    O singura data am dat si eu peste o astfel de ceata si pot spune ca este adevarat ce ai scris tu: chiar te simti cam singurel! :)) Ceata asta are asa un dar de a te face mic, dar e si fascinanta: "ce voi intalni mai departe?" ... Chiar parca ar veni de pe alte lumi ...

    Visul naturii, nu? Chiar ca da.

    Daca poti (puteti) ... ar fi interesant de citit Ceata ... de Miguel de Unamuno.

    RăspundețiȘtergere
  7. Uneori simtim nevoia sa fim singuri, dar intre oameni, iar ceata ne ajuta.Ai scris cu arta si mi-a facut placere sa citesc povestea ta parfumata.
    O toamna minunata!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.