2016-06-12

Un modest tribut adus câinilor

Am citit rândurile scrise de Alex (Lumea lui Alexandru) despre Lulu, minunea blănoasă care i-a fost prieten, apoi despre Ţuchi, şi inima s-a întristat din nou, şi mi-am amintit de toţi acei câini care au adus veselie în vieţile oamenilor, in viaţa mea… Lulu e al treilea căţeluş despre a cărui moarte aflu în ultimele două săptămâni. A fost Terra, o căţeluşă care a murit la vârsta de 16 ani, şi pe care o întâlneam zilnic alături de prietenul ei uman; a fost Codruţ (pe care îl ştiu numai din ”auzite”), un căţeluş care a adus zâmbet în sufletul unor oameni, şi acum aflu despre Lulu…
Actualizând textul, îl amintesc pe Leuţu, un alt suflet mare in trupuşor de blană... şi îi amintesc pe alţii care au existat cândva.
Numai cei care au avut un câine ştiu ce înseamnă să-l piardă prin moarte.

Câinele îţi oferă dragostea lui şi nu vrea nimic în schimb. Câinele te iubeşte şi rămâne alături de tine fie că eşti prost sau deştept, sănătos sau bolnav, curat sau murdar, cinstit sau necinstit, bogat sau sărac. Bine, poate i-ar plăcea să îl iubeşti la fel de mult cum te iubeşte el, cum îţi iubeşte familia, dar, oricum, îţi oferă necondiţionat dragostea lui. :) 
Câinele nu vrea ceva în schimbul devotamentului său, dar trebuie să îi oferi ceva esenţial: timp. Câinele îţi schimbă viaţa şi obiceiurile.
Un cantec dedicat cainilor: "My Old Dog"

Câinele îţi oferă momente de bună dispoziţie, nu te lasă să te plictiseşti. Nu ai voie să fii bolnav când ai un câine – trebuie să îl plimbi (mişcarea e esenţială pentru sănătatea ta), trebuie să îi acorzi atenţie; dacă nu poţi, vine el lângă tine, se înghesuie în tine parcă dorind să-ţi intre în suflet, la propriu. Dacă plângi, unii câini insistă să-ţi ştergă lacrimile la propriu. Cât de trist eşti, câinele reuşeşte să îţi smulgă un zâmbet. Căt de trist eşti, câinele reuşeste să te scoată din borcanul cu melancolie, nu-ţi permite să cazi pentru că… trebuie să-l hrăneşti, trebuie să-l plimbi. Când vrei să jeleşti prea mult sare pe tine, năvăleşte chiar şi în pat şi trage de mâneca pijamalei sau de pătura, de mâini; îl împingi şi vine înapoi, ţipi la el să te lase în jalea ta şi el insistă să te dea jos din pat…

Câinele trăieşte, practic, pentru prietenul lui biped. E mereu acolo când ai chef de joacă sau când ai chef de plimbare. Îi zici doar “Hai!” şi e gata să plece cu tine până la capătul lumii.

Când îl ai alături ani şi ani îţi va lipsi cumplit, cel puţin un timp. Curtea sau casa ţi se vor părea cumva pustii, chiar dacă ai familie mare. Fiinţa aceea blănoasă nu se va mai repezi la tine imediat ce te trezeşti sau intri în casă - chiar dacă ai lipsit doar cinci minute - scuturându-şi coada din tot corpul, schelălăind de bucurie, ţopăind ca şi cum ar fi pe arcuri. Vei avea sentimetul că-ţi lipseşte ceva. Fiecare lucruşor atins de câine; jucăriile lui, vasele pentru apă şi mâncare, lesa şi zgarda, locul în care dormea, locurile prin care vă plimbaţi îţi vor trezi o mulţime de amintiri, şi mereu îţi vor aminti de prietenul patruped.

În “testamentul” lor, toate aceste fiinţe dragi, ne roagă să nu le plângem prea mult pentru că ne doresc veseli, senini, nu trişti. Mereu au dorit să ne înveselească, să ne consoleze în vreme de tristeţe. Nu vor ca inima să plângă prea mult pentru ele. Au adus bucurie în vieţile noastre şi vor să fim bucuroşi mereu.
♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥

14 comentarii:

  1. Lacrimi si zambet in aceleasi cuvinte...
    Am o amintire prea dureroasa din saptamana trecuta asa ca voi spune doar ca suntm incercati, probabil doar pentru a evolua. Si chiar daca sunt multe lucruri sau lucrari pe care nu le inteleg inca, sper totusi ca intr-o zi voi intelege macar un pic...
    Numai ganduri bune, draga Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au fost numai lacrimi, dar sora mea - care-i cea care imi mai da cate un branci cand o iau pe aratura - a insistat sa-mi amintesc momentele comice, nu cel al mortii. Tot ea, acum vreo 20 minute, m-a sunat ca abia a vazut P.S. din finalul textului si mi-a "ordonat" sa-l sterg. I-am dat dreptate: se poate intelege gresit... Daca pentru moartea animalutelor ma doare sufletul, pentru moartea celor dragi mie sau altora imi simt sufletul ferfenita.
      Nu stiu daca suntem incercati pentru a evolua, desi mi-ar placea sa cred asa... Inca ma simt, cumva, epuizata dupa un lant de incercari: 2009 Miti; 2010 tata, de pe o zi pe alta; 2011 catelul unui prieten; 2012 Boby, catelul nostru; 2015 un unchi foarte drag, de pe o zi pe alta... (si nu ii amintesc pe ceilalti, dragi altora)
      Multumesc, Suzana draga! Te imbratisez cu drag. As vrea sa stii ca mi-e sufletul alaturi de al tau, chiar daca nu e de fel o consolare...

      Ștergere
    2. Iti multumesc pentru gandul bun, draga Diana!
      Este chiar important si am vrut sa stii asta!

      Ștergere
    3. Multumesc, Suzana draga.

      Ștergere
  2. nici nu vreau sa ma gandesc! :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Diana!
    Se vede că ești o iubitoare de animăluțe prin descrierea pe care ai făcut-o”
    Când vrei să jeleşti prea mult sare pe tine, năvăleşte chiar şi în pat şi trage de mâneca pijamalei sau de pătura, de mâini; îl împingi şi vine înapoi, ţipi la el să te lase în jalea ta şi el insistă să te dea jos din pat…”Ceea ce am citat aici din articolul tău mi s-a întâmplat mie cu un motănel acum 10 ani, și de atunci nu mai vreau să iau un animăluț în ap,am suferit enorm când l-am pierdut!
    Îți doresc o seară plăcută și o săptămână plină de reușite!
    Pup și îmbrățișez cu mare drag,suflet frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Elena!
      Le iubesc tare mult. :)
      Oh, te cred ca nu ai mai vrut un alt sufletel de animalut langa tine, dupa ce ai pierdut unul asa de "lipicios". :) Cat de bine iti inteleg sentimentul! Asa am zis si eu, dupa ce am pierdut-o pe Bony, dar tare pustie ni s-a parut casa, asa ca am primit un papagal (perus) si apoi l-a adus mama pe Pufitica, un motan portocaliu care si el trage de haine cand vede ca nu ne e foarte bine... Apoi l-am gasit pe Boby... si am plans cand s-a dus... Stiu ca mare-mi va fi suferinta cand si animalutele pe care le avem azi s-or duce, dar veselia pe care mi-o dau este... irezistibila. :)
      Multumesc, Elena draga! Iti doresc, la randul meu, o saptamana cat mai frumoasa! Imbratisari cu mare drag!

      Ștergere
  4. Sărut mâna, dragă Diana! Îți mulțumesc pentru aceste cuvinte frumoase și atât de emoționante. Și pentru că ai amintit de Lulu al meu. Atât de bine ai descris iubirea cu care ne copleșesc aceste ființe simple și minunate. Cine are un câine alături, nu este singur niciodată. Chiar dacă nu poate să răspundă prin cuvinte, o face în multe alte moduri, destul de „grăitoare”...
    Îmi pare rău că nu am fost lângă Lulu în ultimele lui clipe. Aș fi încercat să-i alin durerile cu mângîieri și cuvinte pe care știu că el le înțelegea. O să-mi fie greu să-i văd cușca goală și să nu mai primesc „îmbrățișarea” lui, atunci când mă vedea intrând în curte...
    Suflete minunate!
    Îți doresc o seară minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iti multumesc, Alex draga. Randurile pe care le-ai scris despre Lolică mi-au mers la suflet si mereu ma bucur sa aflu ca sunt oameni care iubesc si animalele si nu se sfiesc sa o afirme cu toata puterea sufletului.
      Nici eu nu am fost langa Bony cand si-a dat ultima suflare... Bony ne iubea pe toti, dar cand lipseam eu mai mult de doua zile ea nici nu manca, nici nu bea apa... Poate ca de as fi fost langa ea ar fi trecut mai repede pragul... pentru ca, asa cum zici, ar fi inteles... Langa Boby am fost... In seara cand a murit ne-am adunat cu totii langa el, l-am mangaiat si... s-a dus, poate bucuros ca am fost acolo toti cei pe care ne iubea cel mai mult (ne-am zis sa facem asa gandindu-ne la Bony).
      Daaa, lipsa "imbratisarii" o vei resimti catva timp, dar ii aveti pe ceilalti, care mai alina dorul...
      Multumesc. Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  5. https://www.youtube.com/watch?v=sXeBLTH3X-E

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit cu emotie postarea si comentariile. In 24 de ani, de cand avem curte, am gazduit 11 căţei culesi de pe strazi. Intr-o vreme au fost simultan 8 in 5 custi ( 3 dormeau in hol).Mai avem trei...
    As vrea sa pot scrie convingator cele 11 povesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce gest de suflet ati facut. :)
      Cred ca imi pot imagina lacrimile inimii la pierderea fiecaruia... Cei trei cred ca, intr-un fel, primesc si dragostea de care ceilalti nu se mai pot bucura. :)
      Ar fi 11 povesti de suflet. :) Mi-ar placea sa citesc povestile lor, si mi-ar placea si sa pot scrie convingator :) povestile pe care le-am trait langa cainii care au trecut prin viata mea.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.