28 iul. 2012

Poveste Parfumată - Parfumul unei posete din piele



Momentul in care poseta mi-a atras atentia a fost cam pe la inceputul vietii. Asa se intampla, uneori, sau mai des: ceea ce ne impresioneaza in copilarie cam purtam in suflet pana spre finalul vietii.

Si geanta a avut un moment de inceput – chiar daca nu stiu exact care este acesta si nu stiu daca cineva chiar stie. Se vorbeste insa despre momente indepartate in istoria omenirii. Ni se aminteste despre “geanta preistorica” formata din fasii de piele legate impreuna in care se pastra hrana, sau bucati de cremene sau ce mai ducea cu el omul preistoric. Am citit despre preoti africani care purtau in jurul taliei un saculet din piele, captusit, la exterior impodobit cu scoici sau cu pene dar si cu pietre pretioase; in acesti saculeti isi duceau, practic, insemnele puterii: solutii din ierburi, prafuri si cine mai stie ce. Anticii egipteni purtau si ei un fel de tolba cu doua snururi care se legau in jurul taliei, si impodobita cu bijuterii din aur. Bineinteles, era un accesoriu purtat de cei din inalta societate, asa cum era si in cazul romanilor din Roma antica, unde cetatenii instariti purtau un fel de poseta numita “borsa” – ceea ce azi numim borseta si a devenit unisex, pentru ca nu o mai poarta numai barbatii. Exista si atunci, ca si acum, banduliera – poseta care se poarta in diagonala, pe piept, si este tot unisex azi.

Pentru mine, insa, posetele nu au mirosul gentilor de la inceputul Timpului, ci au mirosul copilariei. Cum miroase copilaria? Sa descriu foarte exact nu pot, pentru ca nu pot identifica parfumul pe care il folosea profesoara de franceza care venea la gradinta o data pe saptamana, sa ne invete unele notiuni zise de baza. 
Era un parfum pe care l-as asocia cu esenta parfumului Magie Noire, Lancome – un amestec de cedru, mosc, iasomie si condimente (dar nu poate fi acesta, pentru ca acesta a fost lansat in 1978, cand nu mai eram la gradinita)
Profesoara de franceza era o doamna foarte eleganta, care mirosea frumos si avea multe accesorii interesante: pandantive, cercei, brose, bratari, inele, curele, centuri, genti. Mereu se imbraca altfel; mereu era machiata. Era blonda, cu parul scurt si avea ochi albastri sau verzi – nu imi mai amintesc culoarea si n-as putea sa o recunosc de-as vedea o fotografie cu ea asa cum arata atunci. E pur si simplu o amintire, o amintire pe care nu vreau sa o completez cu puterea imaginatiei. Dar ceea ce nu voi uita este una dintre posetele ei. O geanta in forma de cub. Un cub din piele maro-roscat pe care erau cusuti banuti aurii – ca banutii din salbele populare romanesti (si nu numai). Avea o toarta groasa, chiar in centrul cubului si se deschidea ca o scoica, sa zic asa, pentru ca alta comparatie nu-mi vine in minte. De cate ori o misca banutii aveau un clinchet soptit, armonios. Pielea din care era facuta avea o finete pe care n-o voi uita niciodata, probabil – daca n-am uitat-o pana azi… si mi-o amintesc de cate ori ating o anumita calitate de piele.
Bineinteles, am crescut cu dorinta de a avea cat mai multe posete. Si prima gentuta a fost una rosie, cu bulinute mici galbene, din… musama lacuita. Dar o purtam cu mandrie – desi mirosea a plastic. Apoi, a fost banduliera kaki, din piele, in care mama imi punea gustarea pentru gradinita si in care adunam fel si fel de pietre pe care le gaseam pe drum si care imi atrageau atentia prin forma. Mult timp am pastrat acea banduliera kaki, apoi am ratacit-o pe undeva sau cineva o fi aruncat-o… Banduliera aceea mirosea a “geanta de piele noua”; nu-mi amintesc alt parfum… dar, cum am mai scris: nimic nu se compara cu geanta profesoarei de franceza si cu parfumul pe care ea il folosea. 
O geanta perfect cubica, asa cam cum arata geanta creata de Marc Jacob dar mult mai sofisticata. 
Poate de aceea ma atrag azi gentile cu forme deosebite, cum ar fi cea in forma de cerc, creata de Andre Courreges, sau cele in forme asa-zis ciudate, despre care nu prea stii ce sunt, sau cum se deschid… Poate de aceea azi asociez gentile de piele cu aroma “substantelor” precum Denim sau Axe 
   
   Va doresc o viata armonioasa!
Clubul Povestii Parfumate este gazduit, in fiecare Sambata, de Mirela

9 comentarii:

  1. parca si vad geanta profesoarei tale si imi imaginez sunetul acelor banuti...cred ca era cu adevarat grozava :)
    prima mea geanta a fost alba si avea un bumb mare argintinu...pe care l-am dezlipit din curiozitate spre disperarea bunicii mele :))
    e drept,aveam cam 8 ani :D

    RăspundețiȘtergere
  2. E... Imi lipseste mie talentul artistic pentru a putea descrie acea profesoara de franceza!

    :)) Dragele noastre bunici! Cate au mai "patimit" din pricina nepoatelor! :) Ar fi fost chiar... nefiresc :) sa nu fii curioasa cu privire la un bumb argintiu!
    Viata fericita iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Diana dragă, să fie o coincidență, sau doamnele profesoare de franceză din tinerețea noastră erau bine parfumate și aveau poșete fermecătoare?! Diriginta mea, pe nume Doina Stan, care era profesoară de franceză, avea o poșetă Dior originală, parfumată cu ceva atât de bun, încât și azi îmi dă emoții!
    Ai scris minunat, am aflat lucruri noi și interesante. Am retrăit emoțiile pe care numai parfumul le poate reaprinde în noi, stârnind amintiri de neuitat, frumoase și pline de farmec.
    Îți mulțumesc pentru clipele de sensibilitatae create de tine aici. Să ai o zi frumoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, ar putea fi coincidenta - desi nu prea cred in coincidente :) Profesoarele de limbi straine - din constatari personale - la vremea cand eram eleva erau cele mai elegante, distinse, stilate (as zice chiar sofisticate)

      Multumesc pentru aprecieri!

      Viata fericita!

      Ștergere
  4. Diana, e interesant ceea ce ai povestit si m-a pus pe ganduri pentru ca si eu mi-am amintit de cineva. Cred ca fiecare dintre noi am avut o profesoara, in copilaria noastra, care prin prezenta sa, prin atitudine si mai ales stil, este posibil sa ne fi influentat pentru mai tarziu.
    Mi-am amintit si acum cateva zile si eu de o profesoara a mea. Tot de limbi straine. De limba germana insa. Era mereu foarte eleganta, deci bine imbracata si intotdeauna era parfumata. Dar ceea ce imi amintesc eu e ca folosea niste creme de față, de corp, habar nu am de care, insa erau extraordinare, pentru ca miroseau a creme scumpe. Acel miros il am si azi in nari, daca poti crede asa ceva.
    De aceea, citind, mi-a placut enorm starea pe care mi-ai transmis-o. M-am intors in copilarie si-ti multumesc :)
    O duminica minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elly, chiar cred ca e asa: multi avem un "model" (altul decat parintii, care au cea mai mare influenta)...
      Scriam Mirelei ca profesoarele care predau limbi straine mi se pareau chiar sofisticate... Si se pare ca nu am constatat gresit: tu amintesti de profesoara de limba germana. Randurile tale mi-au amintit un fapt: in clasa a doua aveam in programa limba engleza si limba franceza... In clasa a treia, insa, au inlocuit limba germana cu cea franceza. N-am inteles de ce insa stiu ca m-am bucurat: nu reuseam sa invat! Nici azi nu reusesc, desi o prietena se straduieste din rasputeri sa ma invete! Am un accent ingrozitor!!! Ea rade cu pofta cand ma aude articuland cuvinte in limba lui Goethe... :(

      Cele bune sa se adune!
      Viata fericita!

      Ștergere
  5. O amintire plăcută şi reconfortantă, frumos expusă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Lili.

      Viata fericita!

      Ștergere
  6. Un talent artistic deosebit intr-o genta de piele eleganta ...

    RăspundețiȘtergere