2012-10-08

Legende cu și despre pisici

Apariția pisicii pe Terra nu are un moment de început bine definit.
Multe mituri despre pisici, concepții, atitudini contradictorii și superstiții legate de pisica neagră (în special) sunt păstrate și în prezent. Este foarte cunoscută superstiția cu ghinionul adus de pisica neagră care taie calea cuiva. Pe de alta parte, conviețuirea în aceeași cameră cu o pisică neagră este interpretată ca fiind benefică, aceasta fiind un paznic împotriva relelor.
Toata lumea știe azi că pisica era venerată de egiptenii antici și avea dedicată o zeitate: Bastet;  aveau credința că modificările dimensiunilor pupilei sugerează succesiunea fazelor astrului nocturn, Luna.

Legenda originii pisicii
Se spune că după ce a creat omul, după chipul și asemănarea sa, Creatorul a suspinat îndelung și a spus: “Nu e tocmai ușor să îți imaginezi totul, nici chiar când ești infinit de inteligent”. Și a creat Pisica. A contemplat-o și chipul s-a luminat: “De aceasta dată Opera mea e minunată în perfecțiunea sa” – ar fi zis.

Conform altei legende, pisica ar fi apărut pe Arca lui Noe.
Noe – dupa cum se știe – a trebuit să ia pe corabie câte o pereche din fiecare specie existentă pe Pământ. Dar perechea de șoareci s-a înmultit extrem de mult și de rapid și jefuiau din hrana destinată celorlalte specii. Animalele s-au plâns lui Noe iar acesta, încurcat de situație, a cerut sfatul regelui animalelor: Leul. Acesta a ascultat cu atenție, după care a strănutat de două ori și doi lei în miniatură au sărit din cavitățile nazale și imediat au trecut la atacul asupra șoarecilor. În acest mod a fost restabilit echilibrul pe corabie iar când Noe a găsit pământ a coborât cu o specie de animale în plus: Pisica.
(o legendă asemănătoare găsim și în tradiția islamică)

O a treia versiune despre apariția pisicii se referă la rezultatul infidelității perechii Leului – întămplare petrecută pe Arcă.
Acesta, ca rege al animalelor, era ocupat cu atribuțiile sale de conducător al celorlalte animale și și-a neglijat consoarta: leoaica. Maimuța a curtat-o și ea a cedat avansurilor. Aflând despre faptă Leul a vrut să-i omoare pe amândoi dar a intervenit Noe, care le-a spus că sarcina lui este să îi debarce vii pe toți, pentru că trebuie să se înmulțească pe pământ. Așa stând lucrurile, a pedepsit leoaica prin aceea că puii pe care îi poartă în ea să nu mai crească. Leoaica a fătat și puii veniți pe lume au rămas de dimensiunea pisicii, având curajul Leului și inteligența Maimuței.

De ce se spune că pisica are șapte sau nouă vieți și cade mereu în picioare
O veche legendă din Orientul Mijlociu spune că pisica preferată a profetului Mahomed a adormit pe mâneca hainei sale, iar acesta a preferat să taie o bucată de material decât să o trezească. Felina a făcut o plecăciune, în semn de recunoştinţă, iar profetul, mângâind-o pe spate de trei ori, a dat privilegiul tuturor pisicilor să cadă întotdeauna pe cele patru labe.

Se credea că o vrăjitoare poate lua forma pisicii sale de nouă ori – așa scrie într-o carte din secolul al XVI-lea. Atât cifra noua cât și cifra șapte sunt considerate cifre norocoase.
Miturile sunt legate de aparenta invincibilitate a pisicii. Deși are darul de a ateriza aproape întotdeauna pe cele patru picioare sunt cunoscute multe accidente survenite în urma căderilor de la înălțime.
Pisicile au abilitatea de a sări de la înălțime destul de mare, iar când ajung pe pământ cad în picioare și nu se rănesc. Acest lucru se datorează foarte mult reflexelor extrem de bine dezvoltate. În schimb, oamenii sau orice alt animal, la o asemenea încercare poate suferi răni grave. Acest lucru nu se putea explica în vremurile vechi, de aceea s-au inventat fel și fel de povești.

Chiar căzând de la o înălțime de 10-15 m poate supraviețui, dar ar trebui dusă imendiat la veterinar pentru a se constata eventuale răni care nu se văd (interne). Exista cazuri de pisici care au căzut de la distanță mică și s-au ales cu răni grave. Puii, în special, se pot răni căzând și de la mică înălțime, chiar dacă reflexul de ridicare apare pe la vârsta de 3-4 săptămâni (perfecționându-se până la șapte săptămâni)
Pisica are un schelet unic: îi lipsește clavicula, iar oasele coloanei vertebrale au mobilitate mai mare ca la alte animale. Acestea sunt principalele motive pentru care pisicile au capacitatea de a-și mișca liber picioarele din față, putându-se încovoia și roti foarte ușor. Când cade se poate rostogoli în aer ajutându-se de coadă, arcuindu-și coloana vertebrală și întinzând labele din față ca pe niște arcuri, pentru a ajunge pe pământ în picioare.
Dacă va cădea de la înălțime foarte mare lăbuțele și picioarele nu pot absorbi tot șocul și pisica se poate alege cu răni deoarece capul poate lovi pământul – bărbia fiind cea mai afectată (și își poate rupe și dinții). Cu cât înălțimea e mai mare cu atât crește și pericolul de rănire, din cauza vitezei, și pisica se poate alege inclusiv cu ruptura diafragmei, leziuni ale ficatului și fracturarea câtorva oase.

Poate ar fi bine să nu mai învățăm copiii că pisica are nouă vieți – ei au tendința (naturală) de a experimenta.

În Grecia, pisicile sunt protejate de localnici. Grecii oferă apă și mâncare chiar și pisicilor care nu sunt ale lor. Pisicile, se spune, și-au câștigat acest privilegiu în perioada bizantină când, într-o biserică, o pisică a prins un șoarece care era gata să-și dea drumul în pocalul cu apă sfințită. De atunci, pisicile au voie să se plimbe în voie prin biserici și nu numai. 

7 comentarii:

  1. Mi-a placut cel mai mult ce-a de a treia versiune cu aparitia pisicii!! Super!
    In ceea ce priveste cazutul numai în picioare este o poveste! Asa cum ai scris se poate alege cu rani grave. Oricum, mi-a placut postarea ta, pisica va ramane mereu un animal iubit sau urat!
    Ambele la extremitate! O noapte buna îti doresc Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mie mi-a placut a 3-a varianta! M-am amuzat :)

      Da, e o poveste, dar copiii chiar cred ca pisica aterizeaza in picioare de la orice inaltime o arunca! Cand eram prin clasa a IV doi pustani au urcat pe teresa deschisa a unui bloc cu 7 etaje, cu doi pui de pisica... I-au invartit de coada pe pisoi si le-au dat drumul sa cada... in picioare - voiau sa demonstreze celor care nu-i lasau sa tot dea cu ele de pamant! Nu voi uita niciodata sunetul infundat pe care l-au facut trupusoarele lor atingand asfaltul! Niciodata! Nici azi nu ii salut pe acei doi cretini... Pentru mine nu exista - chiar daca lor putin le pasa! :)

      Multumesc pentru apreciere, Minnie. Am inceput sa scriu despre pisica de cand prietena mea a gasit un pisoi si a cautat un prieten pentru ea. La un mioment dat ma voi opri :) Adun "la un loc" cat mai multe informatii despre pisici! :)

      O saptamana minunata sa ai!
      VIata fericita!

      Ștergere
  2. Depinde ce ii mai spunem copilului, in afara de faptul ca are 9 vieti. Baiatul meu a stiut de mic despre acest mit, dar nu a verificat niciodata daca este sau nu adevarat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,insa e mare lucru ca toti copiii sa aiba parinti care se preocupa sa ii invete cu adevarat ceva! Tu - si altii ca tine - stiti sa le "dezvoltati gandirea", dar ce am intalnit de-a lungul timpului! Unele chestiuni mi-e si "teama" sa mi le amintesc!
      Cand am inlocuit o prietena educatoare (de gradinita) am avut surpriza sa vad copii dragalasi care incercau sa stranguleze pisica blanda a celor care aveau curtea langa cea a gradinitei... Erau adunati si susoteau... Daca o fetita nu ar fi inceput sa planga in hohote - si abia reusea sa imi spuna ce se intampla - poate ca ar fi reusit sa omoare pisica - sau poate nu, dar gestul copilului care incerca si atitudinea celorlalti (de asistenti curiosi) m-au ingrozit!
      Si cum de avea copilasul ideea ca pisica are noua vieti? Bunicul lui i-a zis, cand a aruncat in apa puii pisicii lui, ca au 9 vieti si n-o sa piarda decat una atunci... :( Dar el, incercand sa ucida o pisica, ce-o fi inteles? Ce o fi fost in mintea lui? Si "transmitea" si celorlalti o "informatie" total gresita! Asa puteau "invata" de la un copil extrem de gresit informat... Si nu le-ar fi spus parintilor! Poate exagerez - dar sunt tare "exagerata" cand e vorba de sufletul copiilor - dar stiu eu ce le-a ramas in minte acelor copii?! Pentru ca nu le-ar spune parintilor ce experimenteaza ei cand sunt in grup... Stiu aceasta, din cazul celor doi pustani amintiti in raspunsul pentru Minnie.

      O saptamana minunata sa ai!
      Viata fericta!

      Ștergere
    2. Ai perfecta dreptate. De multe ori copiii prost informati ii induc si pe altii in eroare, facandu-i sa invete gresit.

      Ștergere
  3. Interesante toate legendele. Dar n-o stiam pe niciuna asa ca iti multumesc. Altfel nu ajungeam sa le aflu :)
    "De aceasta dată Opera mea e minunată în perfecțiunea sa" - fraza asta mi-a placut grozav. Eu cred ca este animalul perfect. Prin frumusete, gratie, inteligenta si dimensiuni.
    O zi frumoasa, Diana!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu placere, Elly!
    Am gasit o multime de legende cu si despre pisici! Imi plac, le vreau "la un loc" si voi incerca sa le "grupez" :) Apoi, vad eu ce fac mai departe cu ele.

    Chiar ca pisica pare perfectiunea intruchipata! Are... tot ce-i trebuie! :) Si sunt cu adevarat inteligente! Le duce mintea la ce nu te astepti! :)

    O seara super sa ai!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.