2013-10-05

Ziua Mondială a Profesorului

Profesor îţi este orice om de la care poţi să înveţi ceva. (Nicolae Iorga)

În anul 1994, UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a declarat ziua de 5 octombrie ca fiind Ziua Mondială a Profesorilor (sau Ziua Mondială a Educației), când sunt celebrați toți dascălii, cu scopul de a asigura îndeplinirea nevoilor educaţionale ale tuturor şcolarilor şi de a mobiliza sprijinul pentru profesori.

Această zi, denumită şi “ World Teacher’s Day”, a fost celebrată pentru prima oară în 1994, când UNESCO a desemnat prima “Zi Mondială a Educatorilor”, zi dedicată recunoaşterii importanţei muncii dascălilor. De atunci, în fiecare an, peste 100 de ţări de pe întreg mapamondul marchează această dată în diferite moduri.
În școlile din China și Filipine, în data de 28 septembrie este comemorat filosoful Confucius.
În timpul războiului de independență din Peru, don José de San Martín a înființat prima școală pe 6 iulie 1822. În anul 1953, președintele Manuel A. Odría a decretat această zi ca fiind Ziua Profesorului.
În funcție de anumite evenimente - ca în exemplele de mai sus - au ales statele când să celebreze profesorii.

În centrul misiunii UNESCO şi a activităţilor sale este o viziune globală bazată pe promovarea susţinută a principiilor democraţiei, cooperării, non-violenţei, a respectului pentru drepturile omului şi a diversităţii culturale. Organizaţia a fost înfiinţată cu scopul de a promova colaborarea între naţiuni prin educaţie, ştiinţă, cultură, comunicare şi informare.

Uniunea Europeană are în derulare un program de învățare pe tot parcursul vieții -Comenius - care ajută tinerii și personalul didactic să înțeleagă mai bine culturile europene. Un alt exemplu este programul Erasmus, pentru educația universitară.

Cei care au grijă de educația copiilor sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață; de aceea pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i. (Aristotel)
La mulți ani tuturor dascălilor cu har!

4 comentarii:

  1. Mama e fosta invatatoare... Mi-a fost drag ca mi-ai amintit si i-am amintit si eu. Desi la pensie, tot ca un cadru didactic gandeste. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai... Am uitat ca mami a ta a fost invatatoare! Si doar citisem candva! La multi ani!
      Si bunicii din partea tatalui au fost invatatori... imi cam dau seama la ce te referi. :)

      Ștergere
  2. La multi ani dascalilor din lumea întreaga! Frumoasa meserie, deosebita si totodata grea sarcina, sa -ti asumi responsabilitatea educarii tinerelor generatii! Respect profund profesorilor! omagiu si flori, cu drag si de la mine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu adevarat poate fi dificil sa fii dascal. E o profesie catre care ar trebui sa se indrepte cei cu har, pentru ca nu e pentru oricine. Exact asa cum e si in cazul medicilor... Fara har s-ar descurca si mai greu!
      Poate doar mi se pare, dar inainte vreme erau mai multi dascali cu har in scolile romanesti.
      Oricum ar fi, le uram la multi ani si succes sa reuseasca in educarea tinerilor!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.