17 nov. 2013

Umor involuntar sau ce-o fi



Unele dintre momentele hazlii ale săptămânii ce tocmai s-a încheiat:

A zis o funcționară
Cartea de identitate mi-a rămas mică și am fost să o schimb. Dar am ramas la stadiul de intenție pentru că nu mai erau bonuri - erau vreo 50 de persoane în hol. Pentru că tot am ajuns acolo, zic să plătesc ce e de plătit: 7 lei contravaloarea cărții de identitate (simplă) și de 5 lei timbru fiscal. Timbre fiscale, evident, nu au acolo unde e nevoie de ele zilnic, ci găsim la oficiile poștale sau la agenții ANAF (parcă-i începutul unei înjurături). OK, iau cererea și-o completez acasă - mă gândesc… La biroul de informații funcționara îmi spune că nu-mi poate da formular-cerere; voi completa cererea când depun actele. Mă uit luuung și întreb de ce? Îmi răspunde: Sunt făcute la xerox. Dacă greșiți aruncați foaia și datele personale bla-bla-bla (mă pierduse de când mi-a zis că-s făcute la xerox tipizatele). Și-i spun: Păi nu-i tot aia dacă descarc de pe net și greșesc? Dă mărunt din buze, ca peștele, și zice: Să listați față-verso; găsiți pe site-ul primăriei tot ce-i necesar. Sigur! Mă gândeam să caut și să descarc de pe site-ul vreunei agenții de turism!

A zis un preot
Înmormântare. Oameni îndurerați. Decedatul a fost vârstnic și cei mai mulți prezenți acolo sunt vârstnici. Cei mai mulți în putere, dar - deh! - ca vârstnicii: o afecțiune-două acolo, dar nu grave, nu chinuitoare.
În cuvântarea lui, preotul glăsuiește la un moment dat: Până la vârsta de 70 de ani trăiește omul. De la 70 la 80 de ani sunt ani dați de Dumnezeu. De la 80 de ani omul se chinuie și îi chinuie și pe ceilalți. Cuvintele lui au ajuns cu oarecare întârziere la creierul asistenței. Undeva, cineva chicotește. Cum?! păreau ca se întreabă din priviri vârstnicii de acolo, oameni care-și duc zilnic nepoții în parc, la grădiniță sau la școală, oameni care fac toate cumpărăturile necesare copiilor și nepoților majori și alte multe alte activități care numai a-i chinui pe ceilalți - și a se chinui pe sine - nu mi se pare că înseamnă.

Atât pentru această Duminică la povești, alături de Anastasia și cine a mai dorit să vină.
Săptămâna minunată să vă fie!

9 comentarii:

  1. :) draga mea, în România se munceşte, nu se gândeşte! :)
    te pup, o săptămână uşoară!

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate,sunt adevarate povestile; si cate ar mai fi !Nu cred ca munca le ''intuneca'' gandirea...
    Naica

    RăspundețiȘtergere
  3. Viata noastra are umor,cate-o data,daca esti calm si sti sa selectezi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cateodata putul gandirii e atat de adanc incat devine intunecat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca toate treburile din tara noastra ar fi gandite inainte, probabil acum am fi o superputere. Dar ne este mult mai comod asa, sa facem dupa cum ni se cere, chiar daca cele mai multe sunt pe dos. :(

    RăspundețiȘtergere
  6. ca sa nu te enervezi, trebuie luate ca atare astfel de evenimente, cum ar fi: sa faci haz de necaz.
    indolenta, comoditatea si nesimtirea sunt la ordinea zilei. astfel de persoane ajung peste pragul de 80 de ani :)

    RăspundețiȘtergere
  7. haz de necaz....dar nu-mi prea vine sa rad! ....

    RăspundețiȘtergere
  8. Amarui articolul...poate amar de-a binelea daca esti intr-o dispozitie mai proasta...cam ca mine.
    Mi-au captivat atentia si comentariile...
    O saptamana buna sa ai, Diana!

    RăspundețiȘtergere