2014-12-22

Căsuţa din pădure

A fost odată ca niciodată, cu mulţi-mulţi ani în urmă, un băieţel care locuia la marginea unui sat uitat de lume. Şi avea băieţelul doi frăţiori mai mici şi o surioară. Mama, văduvă de curând, nu mai zâmbea de când soţul ei, singurul sprijin al familiei, a murit strivit sub un copac pe care cineva l-a tăiat greşit. Vesel mai tot timpul, băieţelul începea să se întristeze, pe zi ce trecea, pentru că mama lui şi-a pierdut bucuria.

Cel mai mult îşi dorea ca sufletul mamei să fie din nou senin. Îi aducea câte un măr frumos, câte un buchet cu flori de câmp… Mama le lua şi îl mângâia uşor pe creştet, dar zâmbea numai cu buzele, ochii fiind mereu trişti. Îl durea sufleţelul pe băieţel văzând-o pe mama robotind toată ziua pentru a câştiga câţiva bani să cumpere făina şi ce mai trebuia pentru a le coace zilnic câte o pâine. Inspira cu drag parfumul pâinii care se cocea în cuptor.

Vara mergea pe malul lacului din pădure şi pescuia. Stătea acolo nemişcat, adulmecând parfumul pe care aripile vântului îl aduceau până la el. Uneori avea noroc de mulţi peşti şi atunci mâncau pe săturate şi mai rămânea ceva şi pentru ziua următoare. Două zile casa lor mirosea a peşte prăjit, parfum care îi gâdila nările şi îi bucura nespus sufletul.

Toamna îi ajuta pe gospodari să adune frunzele moarte şi roadele pomilor; îi plăcea parfumul merelor şi gutuilor puse pentru iarnă şi mirosul frunzelor care ardeau mocnit.

Într-o zi, când era singur acasă, un bătrân în straie jerpelite s-a oprit pe prispa lor şi i-a cerut un pahar cu apă din izvorul care susura în spatele casei lor. Deşi uimit că drumeţul nu vrea apă din fântână - pentru că era apa cea mai bună din sat - a luat o cană şi a umplut-o la izvor. S-a aşezat lângă moşneag şi din vorbă-n vorba i-a spus despre durerea sufletului său: tristeţea mamei.

- În căsuţa din pădurea de la marginea satului trăieşte o femeie care ştie să facă un leac pentru a trezi bucuria mamei tale. Să te duci la ea numai în Ajun de Crăciun, seara, şi să-i oferi în dar ambră şi o ulcică plină cu apa din izvorul din spatele casei.
- Bunicule, dar cunosc bine pădurea: nu e acolo nicio căsuţă.
- Tu du-te când ţi-am zis şi cum ţi-am zis şi-ai să găseşti căsuţa. Acum adu-mi, rogu-te, o bucată de pâine.

Băieţelul a fugit în casă şi a luat ultimul colţ de pâine care le-a mai rămas, l-a învelit într-un ştergar mic şi s-a întors pe prispă, dar drumeţul nu mai era. Gânditor, s-a scărpinat în creştetul capului, privind lung, de-a dreapta şi de-a stânga uliţei, dar nici ţipenie nu era. A ridicat din umeri şi s-a întors în casă.

Nu ştia de unde să obţină ambră dar parfumierul care mai trecea prin sat din când în când, cu produse pentru stăpânul pământurilor, i-a oferit în dar o bobiţă ca de mazăre cenuşie, pe care a pus-o într-o sticluţă colorată găsita printre frunzele moarte.

Era în dimineaţa de Ajun. Se întâlnea cu alţi copii şi porneau prin sat la colindat. Era perioada cea mai frumoasă pentru el. Îl bucura strălucirea zăpezii, se juca cu fulgii albi care cădeau peste sat, chiuia cu săniuţa pe deal şi se bucura că mergând la colindat revenea acasă cu desaga plină de bunătăţi şi a doua zi aveau masa cea mai bogată din an.

Dupa ce au colindat pe la toate casele s-a despartit de prieteni şi-a păsit spre pădurea care se contura la câteva zeci de metri. Zăpada scrâşnea sub tălpile lui mici şi frigul îi pişca obrajii şi nasul. Nu intrase niciodată noaptea în pădure şi se temea puţin. 

O ceaţă vagă se lăsase peste sat dar el trebuia să meargă înainte, să aducă mamei leacul care să-i trezească bucuria. Din desagă îl îmbia parfumul cozonacului cu nucă; a rupt o bucăţică şi a mestecat-o cu poftă, savurând fiecare fărâmitura. Avea mare grija să nu răstoarne ulcica ce conţinea apa de izvor, ulcică pe care o legase bine-bine la gură.

Când a păşit pe lina pădurii s-a iscat din senin un vânticel rece care sufla peste praful alb aşternut ridicându-l în vălătuci strălucitori în lumina stelelor. L-a amuzat dansul zăpezii şi a râs cu poftă. Parcă îi revenise curajul. Încetisor şi cu grijă, se adâncea în bezna ce devenea tot mai deasă - de n-ar fi fost zăpada şi-ar fi putu băga degetele-n ochi, aşa de întuneric era. Noaptea, pădurea nu semăna deloc cu cea pe care o cunoştea el. Parcă şi copacii erau altfel şi nu şopteau nimic – poate şi copacii dorm noaptea. 

Când a simţit că zăpada aproape că-i ajunge la piept şi înaintarea era din ce în ce mai grea a vrut să caute un locşor să şada, să se odihnească puţin, dar o licărire i-a atras atenţia. Nu era stea, pentru că se afla prea jos şi lumina stelei oricum n-ar fi ajuns acolo. Înviorat, a grăbit pasul: nu putea fi decât căsuţa de care-i vorbise moşneagul. Când s-a apropiat şi-a dat seama că e mai degrabă o colibă dărăpănată decât o căsuţă. Se vedea lumină prin fereastra mică dar nu părea o lumină tocmai prietenoasă. 

Şi-a făcut curaj şi-a bătut uşor în uşa din şipci prost legate. Când s-a deschis, băieţelul a facut un pas înapoi, uimit. A alunecat şi a căzut. S-a auzit un trosc şi băieţelul a îngheţat: se spărsese ulcica.

Minunea de fată care i-a deschis era frumoasă peste orice aşteptări. Doar mama lui mai era aşa de frumoasă. Dar ce folos acum, când s-a spart ulcica. Apa, însă, îngheţase şi fata, văzându-l aşa de trist şi de neajutorat, căzut în fund, cu căciula pe ochi şi ţinând un bulgăre de gheaţă a izbucnit în râs. Şi ce râs cristalin! Putea înveseli şi cea mai fioroasă fiară.

L-a ajutat să intre în casă şi i-a ascultat povestea. A luat bulgărele şi l-a pus într-un vas de argint, pe soba care dădea o căldură plăcută, care-i dezmorţea sângele. Băieţelul i-a oferit atunci bobiţa cenuşie şi minunea de fată l-a sărutat pe obraz. De n-ar fi fost aşa roşu de la frig s-ar fi înroşit acuma, de plăcere.

O privea cum trebăluieşte pe lângă sobă şi un banc cu fel şi fel de sticluţe cu forme ciudate şi tuburi transparente. Parfumul de lămâie şi de trandafir îl ameţeau de tot şi o stare de bine îl cuprindea. Îi venea a râde dar se abţinea şi zâmbetul se lăţea tot mai mult pe chipul lui rotund. Când fata a adăugat şi bobiţa s-a simţit cuprins de ameteală, o toropeală plăcută…

Nu ştia cât dormise dar l-a trezit fata şi i-a întins o sticluţa cum el nu mai vazuse şi l-a învăţat să pulverizeze parfum asupra mamei, când doarme, şi prin bordei, apoi l-a trimis acasă.

Drumul spre casă a durat cât o clipire şi tare mirat a fost băieţelul când a ajuns în pragul casei. Mama dormea lângă ceilalţi copii şi el a pulverizat puţină licoare din trandafir de mai, lămâie şi ambră, apoi s-a dus la culcare. Dimineaţa l-a trezit o voce duioasă. Mama lui aranja masa în paşi de dans şi cânta veselă. Cei mici râdeau cu gura până la urechi şi din cuptor venea miros de cozonaci!

Afara ningea liniştit, totul era alb şi tăcut. În casă era cald şi bine, bucatele erau multe şi aveau, lângă fereastră, un brăduţ împodopit cu steluţe de cleştar şi bobiţe gri, translucide. Gândul i-a fugit imediat la frumoasa fata care trebuie să fi avut ea un amestec în toate acestea, mai mult decât licoarea parfumată pe care i-a dat-o. Cu siguranţă trebuie să fi fost o zână! Iar dacă n-a fost zâna a fost dorinţa lui întruchipata iar acum, de Crăciun, în mama lui se trezise bucuria!


Cei de la Prada au prezentat parfumul L'Eau Ambrée în septembrie 2009, sub semnătura olfactivă a Danielei (Roch) Andrier. Nota de top o dau citricele, lămâia în principal; notele de mijloc sunt trandafirul de mai şi patchouli, iar la bază sunt ambra şi vanilia. Notele florale sunt diminuate şi parfumul, deşi cald, nu e dulceag. Poate fi purtat tot timpul anului.

Poveste inventată pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela.

6 comentarii:

  1. Ce frumoasă poveste! Este vremea poveştilor minunate şi cât ne mai bucurăm să le citim, ca-n anii frumoşi ai copilăriei.
    O săptămână frumoasă, dragă Diana şi Sărbători cu bucurii, ţie şi celor dragi! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Alex! :)
      O frumoasa poveste viata sa va fie!
      Craciun fericit si un An nou super!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  2. Cred ca iubesti L'Eau Ambrée daca ai scris o poveste atat de sensibila si frumoasa ! :)
    O saptamana linistita !
    pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Opium e favoritul meu dar... L'Eau Ambree e perfect! :)
      Multumesc, la fel! Pupici!

      Ștergere
  3. Cred că știi că m-ai sedus cu zâna, parfumul și ambra! Povestea ta cred că i-ar da gata pe cei de la Prada, care ar face o re-lansare a celebrului parfum dacă ar citi-o! Câtă senisbilitate și feminitate sunt aici, chiar senzualitate cu parfum de ambră...Da, și trandafiri (cred că Rose de Mai), da, și lămâie, toate bine stăpânite de ambra cenușie, cea mai fină dintre toate...Câtă grație în gestul băiatului, cel cu care a pulverizat mireasma către cea mai dragă dintre ființe: mama lui. Și cum poate un parfum să te readucă la viață, știu ce spun, a știut și zâna, dar și băiatul, care a recâștigat sănătatea mamei.
    Diana dragă, o superbă (cum altfel?!) poveste de Crăciun, un dar de ambră, un dar parfumat, făcut de un fiu mamei sale! Îți doresc din suflet un Crăciun plin de căldură, de iubire, liniște și lumină, dar și veselie, bucurii și sănătate, alături de cei mai dragi ție, în jurul unui pom plin cu daruri! Crăciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Mirela.
      :)) As vrea eu sa-i dea gata! Povestii ii lipseste cate ceva... :)
      Da, Rose de Mai e in discutie - trandafirul cu 100 de petale - care infloreste pe la sfarsitul lui aprilie... Denumirea "Rose de Mai" nu s-ar fi potrivit in poveste. :)
      Craciun fericit! Sanatosi sa fiti si multe bucurii sa aveti! Si multe daruri Mos Craciun sa va aduca!
      Pupici cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.