2014-12-11

Guvernele nu mai deţin controlul

Guvernele de azi nu mai au asupra corporaţiilor puterea şi controlul pe care le aveau cu vreo cincizeci de ani în urmă.
Corporaţiile se află azi pe poziţii mai centrale decât naţiunile, ca partenere în afacerile globale. Le numim multinaţionale, dar mult mai adecvat ar fi să spunem că sunt transnaţionale sau postnaţionale, ori chiar antinaţionale; căci ele resping însăşi ideea de naţiune sau orice alt parohialism care le limitează în timp şi în spaţiu. Clienţii lor nu sunt cetăţeni ai unei anumite naţiuni sau membri ai unui clan parohial: ei aparţin tribului universal al consumatorilor definiţi după necesităţi şi dorinţe omniprezente, dobândite dacă nu de la natură, atunci prin manipulare publicitară abilă. Consumatorul e un consumator care e un consumator. (Benjamin R. Barber, Jihad versus McWorld, ed Incitatus, 1995).

Vrei să vinzi prozac? Nimic mai simplu: în filme în care joaca actori celebri personajele îşi recomandă unele altora prozac. Generaţia prozac s-a încheiat!? Urmează generaţia xanax; valabil pentru orice altceva, nu doar pentru medicamente. Detergentul cutărică e mai parfumat şi spală mai bine decât icsulică. Eu vreau un detergent fără parfum puternic; vreau ca rufele să miroasă a curat şi parfumul pe care-l folosesc să nu interfereze cu parfumul hainelor. Bate-mă la cap să cumpăr detergentul cutărică şi în mod sigur nu-l voi cumpăra.

Multe state-naţiune moderne au generat politici industriale naţionale destinate coordonării strategice a politicii economice şi dominării pieţelor internaţionale de către corporaţiile lor de afaceri, pornind de la teoria că cetăţenii ţării respective vor avea cumva de câştigat de pe urma faptului că sprijină corporaţiile, chiar dacă acestea refuză să le returneze favoarea. Totuşi, deşi ocuparea totală a forţei de muncă este un bine public, ea nu este şi un bine corporatist. Eficienţa afacerilor dictează reducerea personalului, care înseamnă o producţie intensă la nivelul capitalului, iar producţia intensivă de la nivelul capitalului înseamnă o politică de cadre cu reducerea la minimum a forţei de muncă. Altfel spus: se urmăreşte concedierea cât mai multor muncitori posibil şi eliminarea beneficiilor lor costisitoare şi a pachetelor de pensii. În locul lor apar maşini, roboţi şi înmulţirea posturilor (aşa-numite) temporare, care de fapt sunt funcţii pe termen lung fără contract pe termen lung. Şomajul poate slăbi în cele din urmă piaţa, handicapând potenţialii consumatori (nu poţi cumpăra dacă nu câştigi), dar corporaţiile luate una câte una sunt în mod necesar concurente turbate, cu un orizont al câştigurilor trimestrial (cel mult). Ca să reuşească, ele trebuie să fie "slabe şi meschine". "Grăsimea" constă în muncitori, iar o dietă corporatistă înseamnă şomaj "structural" permanent pentru un număr tot mai mare de muncitori. (v. mai sus, Benjamin R. Barber).

O asemenea realitate ar răspunde şi la întrebarea: de ce nu se deranjează guvernanţii să creeze locuri de muncă, aşa cum care mai de care promite în fel şi fel de campanii electorale de aici şi de aiurea. Se răspunde şi la întrebarea de ce sunt permise contractele pe o perioadă determinată şi reînoirea contractului tot pe o perioadă determinată, de câteva ori - excepţie făcând muncile sezoniere.
Sunt părinţi care nu înţeleg acest proces şi îşi presează copiii deveniţi adulţi, cu diplome în sertar, să-şi găsească un loc de muncă. Dar unde?! În străinătate, eventual. Şi aici nu mă refer numai la români pentru că tineri din Italia, Franţa, Germania au ajuns până în Australia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Interesul corporaţiilor este un număr cât mai mare de şomeri, adică cetăţeni plătiţi din taxele şi impozitele suportate de alţi cetăţeni, care au venituri asigurate pentru un timp (mai lung sau mai scurt, în funcţie de stat) pentru a putea continua să consume - corporaţiile ar pierde dacă şomajul n-ar mai exista.

Pentru a avea cheltuieli mici cu salariile corporaţiile îşi mută sediul uşor din stat în stat, şi rămân numai cât timp e profitabil, apoi se mută unde salariile, la nivel naţional, sunt mai mici. E unul dintre avantajele globalizării.

Exista şi firme care se bucură de atenţiile unui guvern intervenţionist. Companii precum Chrysler sau Amtrak, ori industria economiilor şi a împrumuturilor - au cerut (prin anii 1990) socializarea propriilor riscuri, adică au cerut (între altele) anularea unor datorii, astfel încât contribuabilii să fie cei care achită costurile eşecurilor lor în afaceri. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Romania, de prea mulţi ani, şi se întâmplă şi în alte state nu doar în S.U.A..

Guvernele nu sunt numai intervenţioniste, uneori, ci sunt şi protecţioniste.General Motors, de exemplu, companie americană, îşi produce peste 40% din maşini în afara graniţelor americane. Un abţibild protecţionist poate fi văzut (azi mai rar) pe barele multor autovehicule americane: "Americanii adevăraţi cumpără americăneşte". Dar pentru că nu se mai ştie cine ce pe unde produce autorii Acordului pentru Comerţ Liber Nord-American (N.A.F.T.A.) au hotărât că maşinile fabricate în America vor trebui să aibă 50% din piese (ca valoare), precum şi 50% din manoperă de origine internă (la fel şi în cazul altor produse) - dar cine stă să eticheteze - şi să verifice etichetarea - piesă cu piesă, după originea materialului, naţionalitatea forţei de muncă şi identitatea culturală a proiectantului?

Campanii asemănătoare celor din America anilor 1990 se desfăşoară azi în România: suntem îndemnaţi să "cumpărăm româneşte", să susţinem producţia româneasca - dar mă întreb, legitim: cât din aceste produse este românesc, fabricat de români? În plus, de ce să dau o căruţă de bani pe un produs românesc dacă am de ales între altele, străine, de aceeaşi calitate şi la un preţ mai bun pentru buzunarul meu?

Din păcate, unul dintre cele mai profitabile acte de comerţ este cel de armament. Când războiul devine profitabil numai război vom avea. Armamentul şi petrolul se întâlnesc la un moment dat: corporaţiile vor să foreze pentru petrol chiar şi în zona arctică, vor să foreze pentru petrol în Sahara - şi dacă guvernanţii statelor din zonă nu înţeleg sensul negocierilor paşnice sau al mitei atunci se găseşte un motiv (niciodată dorinţa de a fora după petrol sau exploatarea altor bogăţii ale unui sol sau subsol) şi se aduc armele, deoarece corporaţiile caută să ia resursele altor ţări şi conflictele sunt inerente. Se presupune că prin anul 2015 se va atinge maximul de petrol, după care preţul va urca fulgerător.

Orice sistem care pune banii şi profitul mai presus de orice are un călcâi al lui Ahile: profitul net. Profitul net e generat de consumator. Consumatorul devine, astfel, atotputernic; modul în care consumatorul înţelege să-şi cheltuiască banii poate schimba totul. Cum ar arăta băncile la care nu mai vine nimeni pentru credit?! Cum ar arăta toate instituţiile financiare nebancare la care nu mai vine nimeni pentru credite?! ş.a.m.d. Nicio companie nu va mai oferi un serviciu pe care consumatorul nu-l mai cumpără. Consumatorii care refuză un produs sau un serviciu al unei companii care nu-şi respectă anagajaţii, îi exploatează, nu oferă nimic înapoi societăţii (burse de studii, sponsorizări la spitale etc.) pot scoate de pe piaţă o astfel de companie. A se înţelege aceasta conferă consumatorilor puterea de a schimba în bine ceva în lumea în care-şi cresc copiii. Companiile sunt sensibile la achiziţionarea produsleor / serviciilor lor pentru că de nu le cumpără nimeni ajung în faliment. Comapaniile nu-şi doresc aşa ceva. Când consumatorii îşi cheltuiesc banii în mod responsabil e probabil că şi companiile vor deveni responsabile. Dacă o companie poluează mediul sau are practici oneroase de afaceri dacă nimeni nu cumpără produsele aceste companii îşi vor schimba atitudinea. Bineînţeles, nu este cazul acelor firme "de carton" ai căror proprietari încheie contracte numai cu statul – acestora te poţi împotrivi mai greu. Poţi să strigi că e revoltător (dar o faci cam degeaba) să achite comunitatea milioane de euro pentru panseluţe sau borduri de care nu e neapărată nevoie pentru că cei care au contractat cu statul - de obicei pe termen lung, de 5-10 ani - îşi iau banii, ori pentru panseluţe şi borduri ori din penalizări dacă cineva s-a găsit să rezilieze un contract sau altul considerat nefast pentru bugetul unei comunităţi.

Cine nu doreşte alimente cu chimicale nu trebuie decât să le lase pe raft - nici nu trebuie plătite sume enorme pentru campanii de conştientizare a răului produs de alimentele care au "gust de…", ca exemplu. La fel şi în cazul alimentelor modificate genetic: nu le dorim nu le cumpărăm. Când nimeni nu mai cumpără mâncare fast-food sau litri de detergenţi casnici când un săpun biodegradabil face acelaşi lucru poate fi salvat - într-o mai mică sau mare măsură - mediul înconjurător (ca tot se dau foarte mulți ecologişti).
Cumpărătorul are puterea de a falimenta o companie care foloseşte prea multe chimicale în produsele pe care le produce.
Când consumatorii îşi vor cheltui banii cu înţelepciune orice politician, orice corporatist, orice lider al lumii va înţelege că oamenii s-au trezit. Toate abuzurile unui sistem se întâmplă doar pentru că cei mai mulţi fac sluj şi le acceptă. Când, însă, cetăţenii se implică şi iau decizii juste totul se poate schimba.

Consumatorii au puterea de a bloca profiturile corporaţiilor necinstite şi de a le susţine pe cele care se comportă corect.

8 comentarii:

  1. Cred ca te lupti cu morile de vant . Cumparatorul are o suma limitata pentru a plati toate facturile si pentru mancare. Eu imi permit sa procedez asa cum cred ca este bine, dar gandestete ca majoritatea populatiei nu are bani sa cumpere anumite produse si atunci cumpara "cu gust de..." sau modificate genetic ca sunt mai ieftine ! Totul se invarte intr-un cerc din care nu stiu cum se poate iesi !
    Eu am schimbat pana acum 2 companii de cablu , tocmai pentru modul cum ma furau fara nici o jena! M-am enervat de fiecare data, dupa discutii si amenintari la telefon sau direct, am reusit sa-mi obtin drepturile. Dar cati procedeaza asa? Acum vreau sa-mi schimb compania de telefonie mobila, dar si celelalte companii o sa faca la fel. Eu ma "razbun"pe companiile mari, prin faptul ca nu le dau banii un an sau doi, dar tot imi trebuie serviciile lor ! :)
    Hai ca acum am vorbit !
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte adevarat ca suntem, prea adesea, consumatori captivi… :(

      Atunci cand prin campanii diverse se incearca manipularea in ideea de a crea o “noua nevoie” ma gandesc serios daca chiar am nevoie de acel produs sau serviciu.

      Cuvintele cheie: pretinderea / apararea drepturilor; constientizarea adevaratelor nevoi.

      Cum ai procedat tu procedeaza, din pacate, prea putini! Cand majoritatea o va face (macar cei care-si pot permite) se va putea vedea o schimbare. Azi mai putin, maine mai mult, poimaine si mai mult… Nu e o schimbare ce se poate produce usor si rapid… Cativa consumatori nu reusesc mare lucru, dar multi-multi consumatori, uniti, ar reusi s-o faca. Doar ca… trebuie sa invatam mai intai sa fim uniti pentru o cauza si sa stim ca nu putem face omleta fara a sparge ouale, adica e posibil sa nu ne fie tocmai bine un timp. Au invins unii companiile producatoare de tigari (pentru a ma opri numai la un exemplu)… :)
      Multumesc!
      Pupici!

      Ștergere
  2. Un exemplu extrem este comunitatea amish
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Amish
    Extrem, dar si curajos totodata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Extrem, cu adevarat! Uneori, cand vad documentare sau filme cu si despre astfel de comunitati, ma gandesc ca ar fi simpla viata traind-o ca ei. Apoi imi dau seama ca nu cred sa fiu in stare... :) Dar, candva, aveam un locsor in care ma retrageam pentru cateva zile, departe de "zumzetul" lumii. Si era tare bine! dar, de fiecare data fugeam repede spre... era computerizata! :)

      Ștergere
  3. Apropo de tabletele periculoase cărora li se face reclamă în filme, pomenite de tine la unul din alineate. Mă intrigă, și mă sperie să văd actori serioși, categoric mari în branșă, credibili, familiști și pe care, atât profesional, cât și etic, credeam că mă pot baza, fumând ”iarbă” fără nicio jenă în filme...Poate și în realitate, dar asta e treaba lor. Faptul că dau un astfel de exemplu negativ mă duce cu gândul la acea reclamă mascată, dar mai ales la consecințele sale. Cum să le spui copiiilor că nu e bine, dacă idolii mei (nu, nu neapărat ai lor!) fac asta fără jenă?! E incredibil, e un semnal de alarmă. Mai bine țigări, dacă tot e să alegem.
    Diana, îți doresc un weekend excelent și îți las dragi îmbrățișări! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excelenta observatia! :) Filmele au cam ajuns sa faca propaganda si reclama pentru diverse... Acum fumeaza "iarba" pentru ca unii militeaza pentru liberalizarea "drogurilor usoare".... Sponsorii sunt prezentati in filme sub diverse "forme": se arata etichetele (dar numai pe jumatate, cel mult - atat permite legea americana, de ex), marcile, diverse bannere publicitare de pe cladirile care apar in film... Au ajuns chiar sa promoveze tortura! A se vedea serialul "24" si continuarea...
      Prin 2008 au interzis sa apara in filme personaje care fumeaza - azi apar din nou...
      Pare ca totul se reduce la publicitate, la propaganda! :( Cand cineva vrea sa inoculeze o idee o repeta in filme (si nu numai) pana la greata... La fel si cand vor sa-si vanda produsele. Iar despre "iarba"... putini actori - de calibru mare sau nu - au calitatea de a refuza un rol platit cu milioane de dolari dar in care ar trebui sa faca ceva ce considera incorect (atunci cand considera)...
      Multumesc, la fel, Mirela. Imbratisari cu drag!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.