Preocupari de 1 martie

Ne-am trezit in trilurile vesele ale nu stiu caror pasari. Se salutau de buna dimineata, se intrebau cum le e viata, asteptau ca vecinii lor oameni sa se trezeasca, sa aeriseasca si sa le hraneasca.

Am sarit peste masa de dimineata – unul dintre sporturile mele preferate si nesanatoase – am dat noaptea jos de pe mine, mi-am savurat cafeaua, mi-am prins martisor in piept, am plimbarit un catelus, am facebookit putin, am kundalinit alt putin, am facut cateva vizite prin casele din virtual ale unor prieteni, privind zambind si spre soarele real care-mi zambea la fereastra.

Ma napadeau amintiri din alti ani, ascultam glasurile celor care treceau spre numai ei stiu unde, portiere trantite, glasuri cristaline de copii, glasuri pitigaiate de precupete care se-ntrebau ce mai face nu stiu cine si, peste toate, glasul unui om beat, nefericit, care se odihnise langa absurda bara unde-si mai bat unii  covoarele, inghesuita intr-un colt de parcare, langa gardul curtii unei societati comerciale. S-a ridicat omu’, copacel-copacel, cu sacosa galbena de nailon intr-o mana, incercand sa-si imbrace haina cu cealalta mana, si in timp ce-ncerca sa se imbrace striga catre ferestrele blocului: Ce bă, voi sunteti români?! Stati intre betoane! Sa muriti, ca va aprind lumanare! Ca frati-miu si maica-mea, intre betoane sa stati, ca nu va mai saturati! Sa va ia dracu’ in betoane! Pe masura ce vorbea se si dezechilibra, de parca nu putea merge si vorbi in acelasi timp. Apoi s-a lasat linistea. Omul si-a gasit culcus intr-un rond cu iarba dar acum plin cu frunze uscate, de asta toamna. A dormit putin, cu capul pe punga si cand s-a trezit a luat-o de la capat, referindu-se la o mama si la un frate, apoi l-a luat iar dorul de cei care locuim intre betoane: Ce, mă, n-ai curaj sa sari, ca mori! De ce n-ai curaj? Hai, sari, ca-ti aprind lumanarea! Ca daca sari mori! Va sparg pe toti, băi, românilor! Pe toti! Si-a tinut-o tot asa vreo cinci minute. Apoi a plecat spre undeva, de unde, probabil, va reveni… Sarmanul om… Cine stie ce copilarie o fi avut, ce viata duce…

Pe la ora 15 era liniste ca-n campie; nici vantul nu misca, nici pasarile nu aveau ce-si spune, nici oamenii nu palavrageau, nici frigiderele din magazin nu se auzeau, nici alarme de masini, nici portiere trantite. O liniste perfecta! Mai apoi, a cantat un gugustiuc si alte pasari pareau ca ii raspund, dar scurt, ca si cum i-ar fi zis: stai, măi, cuminte. Am oprit muzica pentru a asculta linistea. Soarele inca zambea!

Am plecat spre centrul orasului si fiecare motocicleta in viteza imi zdruncina amintirile din anii tineretii. Mi-e dor sa mai incalec motocicleta dar… are directia defecta si… cam atat.

Am stat la masa pe o terasa – destul de rece, dar placut – si, intre nouazeci si noua de vorbe, am observat la alte mese cum multi butoneaza pe telefoane, neatenti la comesenii care aveau (probabil) titulatura de prieteni.

N-am avut azi chef nici sa stau, nici sa merg, nici sa râd, nici sa plang, nici sa fac, nici sa nu fac… Mi-au spus c-a dat peste mine astenia de primavara! Nu, n-a dat! Nu-s meteo sensibila. Stiu eu bine ce-a dat peste mine dar nu le spun si celorlalti. Preocuparea principala in aceasta zi de duminica a fost sa… ma gandesc cum sa nu fac ceea ce trebuie facut. Nu mi-a venit nicio idee! :)

De maine reincepe vacarmul, cand, la unele ore, nici gandurile nu mi le mai aud. Dar azi, in liniste, ma pregatesc sufleteste pentru ce mi-o mai pregati viitorul. Cica trecutul e prezent, prezentul e viitor. Da, la modul general, asa o fi dar, zi cu zi… multe sunt de facut, si nu stii azi ce-o sa faci maine, desi planuri ai, destule!

Una peste alta, ziua a trecut cu bine! Animatia din timpul serii m-a readus la realitate. Imi place animatia, chiar daca la un moment dat vreau liniste! Azi au fost cateva ore de liniste perfecta!

Tocmai au trecut cativa pustani râzând in linistea noptii. Unul dintre ei zice: Mamei tale i-am dat martisor?! Ce zăpăciţi frumosi sunt! :))