2016-12-13

N-am scaun. Cerbul de Aur

In dorinta de a imbunatati imaginea României peste hotare, in 1968, comunistii au lansat Festivalul International “Cerbul de Aur”, festival care n-a avut o viata lunga, Ceausescu desfiintandu-l in anul 1972. Festivalul s-a reluat in anul 1992 pentru a fi intrerupt in 2009. Anul acesta s-a discutat despre reluarea festivalului, din 2017, un spectacol concurs, care a reunit nume celebre. Sa fie!

In anul 1969 a participat Julio Iglesias, din partea Spaniei – si nu a luat vreun premiu. In acel an, la a doua editie, Luminita Dobrescu a fost prima românca ce a castigat trofeul “Cerbul de Aur”, cu “Of, inimioara”. In 1971, Kiki Dee a reprezentat Marea Britanie; 5 ani mai tarziu, in 1976 lansa Don’t Go Breaking My Heart in duet cu  Elton John, piesa care a ajuns numarul 1 atat in UK Singles Chart cat si in topul U.S. Billboard Hot 100, aducandu-i celebritatea la nivel mondial. In 1997, Christina Aguilera (avea 17 ani) a concurat din partea S.U.A. Despre cei care au sustinut recitaluri sa nu mai zic!
<><><><><><><><><><><><><><><><>
Multe amintiri am, legate de acest festival – incepand cu 1992, nu cu 1968!
In perioada Festivalului aproape ca nu era loc sa arunci un ac in zona Centrului Vechi, mai ales spre seara, asa ca de voiai un loc pe o terasa sau in vreun local trebuia sa mergi din timp sau sa rezervi o masa (unde era posibil). Grupul nostru nu prea le avea cu rezervatul pentru ca nu stiam prea clar cine, cand, daca poate fi prezent la ora fixata asa ca alegeam – in general – sa mergem “din timp” si sa ocupam o masa pentru toti ceilalti.

Intr-o dupa-amiaza, impreuna cu o amica si un amic am ocupat o masa pe o terasa la un un chiosc din Livada Postei – destul de departe de locul scenei (Piata Sfatului), dar aveam bilete si voiam sa intram numai cand concertau invitatii. Noi trei am “alipit” doua mese si am “rezervat” şase scaune (cu ale noastre, inclusiv) – pentru cei care urmau sa vina. Dupa nu prea mult timp a mai venit unul si au mai ramas doua scaune, de care ţineam cu dinţii, desi multi le voiau pentru ei. La un moment dat apare un cuplu: un el si o ea. El ne intreaba daca sunt libere scaunele, spunem nu – cum spusesem de cateva zeci de ori până atunci, dar tipul nu pricepe si incepe sa ne ţina “morala”, ca ţinem degeaba scaunele ocupate, ca e dreptul lor sa le ocupe si alte alea. Incepuse sa ridice glasul si sa atraga atentia asupra lui. Noi nu si nu, scaunele sunt ocupate. Scena era penibila. Tipul se duce la “geamul” chioscului si incepe sa ţipe la vanzatoare, ca el are dreptul sa ocupe scaunele pe care noi le ţineam ocupate pentru niste amici imaginari; striga ca el a vazut ca scaunele sunt libere de cel puţin o ora! Femeia care era cu el incerca sa-l tempereze, sa-l faca sa renunte, dar el se incapatana, stricand armonia tuturor celor prezenti.
La un moment dat, amica de langa mine se ridica, nervoasa:
- Dom’le, ce problema ai?! se adreseaza individului care era tot mai sonor.
- N-am scaun! răcneşte tipul, peste capetele celorlalti.
- Ia un scobutil! i-o trânteşte amica, si se aşază.
Toti ceilalti clienti ai terasei au izbucnit in râs. De data aceasta partenera tipului a reusit sa il traga de acolo, sa salveze ce se mai putea salva din demnitatea lui… Si tot atunci a aparut cuplul pe care il asteptam noi, si care intarziase neimaginat de mult…

8 comentarii:

  1. foarte haios..da era misto festivalul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost tare misto! :) Sper sa-l reia. S-au tot invocat motive sa-l anuleze, sa-l mute (la Bucuresti): ba ca nu-s bani, ba ca locul de desfasurare e impropriu... - intr-un fel, este. Pana ce vor reusi construirea unei "sali polivalente" s-ar putea desfasura in continuare in Piata Sfatului (sau pot amenaja unul dintre stadioane). :)

      Ștergere
  2. Da, da scobutilul ajuta! :)))
    Eu am fost mereu incantata de "Cerbul de aur", aveam asa impresia ca Romania chiar este in centrul atentiei... Amalia Rodriguez,Rita Pavone,
    Juliette Greco, Cliff Richard, Connie Francis, Joe Dolan si desigur Therese Steinmetz, olandeza care in 1970 a castigat editia. Daca nu am fost fan al Theresei asta nu inseamna ca nu imi place Olanda! LOL De editiile de dupa '90 nu stiu absolut nimic ... Eram de mult ... :))
    pupici Diana, numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La vremea aceea - dar si la editiile de dupa 1990 - chiar a fost in centrul atentiei RO. De prin 2005, cred, am incetat sa mai merg pentru ca grupul nostru s-a destramat (fiecare plecand, in timp, spre zari straine) :) Eu raman sa sting lumina. :)
      A! A mai fost intrerupt intre 1998-2000 (cred ca la acel moment se discuta ca festivalul sa fie "preluat" de Bucuresti). ;)
      Parintii au fost la prima editie, desfasurata in incinta Teatrului Dramatic ("Sica Alexandrescu" de azi) - si-mi imaginam ce puţini erau spectatorii, in comparatie cu editiile din Piata Sfatului, si cat de puţin stralucitor era. :) Ce artisti au "calcat" scena Festivalului! Aproape ca nu-mi vine a crede ca toti aceia au respirat aerul Brasovului. :))
      Sunt convinsa ca iti place Olanda! De n-ar fi asa ma gandesc ca n-ati fi ramas acolo. :) Cantaretii vin si pleaca. :)
      Multumesc, Ella! Zi frumoasa sa ai! Pupici!

      Ștergere
  3. Multumesc mult de ganduri, draga Diana. Din pacate, lucrurile nu cred ca se pot simplifica. Poate doar daca se infaptuieste o minune de Craciun...
    Asa ca pauza mea mai dureaza ceva, din pacate. Si in plus acum pentru net, folosesc un stick care merge "horror"!
    Incerc sa-mi invat noile lectii care imi apar in cale si sa le fac fata.
    Iti doresc cu drag sa-ti fie bine si sa petreci frumos de sarbatori alaturi de dragii tai! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere, Suzana draga.
      Cat de rau imi pare sa aflu ca s-au ivit complicatii... :( Sper, imi doresc, sa nu fie vorba despre sanatatea cuiva drag sau a ta... Si imi doresc sa se infaptuiasca o minune de Craciun, sa se simplicice lucrurile! <3
      De fapt... nu prea stiu ce sa scriu, dar e cert: iti doresc bine, ţie si celor dragi.
      Multumesc. Putere de a zambi iti doresc, puterea de a depasi cu bine pragurile ivite. Din tot sufletul iti doresc! <3

      Ștergere
  4. Daa,bun articol,Cerbul de Aur a fost o mare reusita,cand,prin stradaniile unor oameni inimosi,romani adevarati,a devenit cunoscuta Romania in lume !Ce spectacole,ce voci,ce recitaluri cu nume celebre...Din pacate nostalgii,am devenit neputinciosi,nu mai este entuziasm,imaginatie creatoare ,sau e doar inabusita ?
    Zile frumoase si pregatiri...serioase !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Natalia.
      Aproape ca nu-mi vine a crede ca la Brasov s-a desfasurat un concurs international de interpretare. :) Sper din tot sufletul sa fie reluat! Ma minunez si de numele care au fost rostite pe aceasta scena. :)) Si ar trebui sa fie ceva firesc astfel de distractie, nu ceva de mirare. :)
      Imaginatia cred ca e inabusita de interesele meschine ale celor care au puterea de a decide (sau de lipsa lor de viziune si, intr-un fel, de cultura)... :(

      Multumesc, la fel! Zile minunate iti doresc!
      P.S. La pregatirile pentru masa pe mine nu prea ma lasa sa ma implic - mai mult cu decorurile. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.