9 sept. 2017

E sub demnitatea mea!

Femei sau bărbaţi, cu toţii ne dorim să avem cu cine împărtăşi bucuriile, alături de cine să trecem hopurile de care mai dăm in viaţă. Ne dorim să iubim şi să fim iubiţi.
Unii îşi doresc să fie cu cineva – cu oricine! – numai pentru a nu mai fi singuri; alţii doresc să aibă pe cineva alături pentru a nu fi nevoiţi să facă ceea ce nu le place; alţii vor să aibă alături pe cineva care să îi trateze regeşte doar aşa, pentru că există…

Am întâlnit o mulţime de oameni (tipologii) de-a lungul timpului. Unii cu suflet atât de bun încât aveam impresia că sunt ireali… Am întâlnit şi ipocriţi care pozau in oameni capabili să-şi dea şi cămaşa de pe ei pentru a-i fi bine altuia dar care nu făceau decât să-şi urmărească anumite interese. Am întâlnit oameni care au fost ajutaţi de o sută de ori şi dacă a o suta unu oară cine i-a ajutat n-a mai putut şi-au declarat duşmania pe faţă, strigând in stânga şi dreapta ce nenorocit e cel care nu i-a ajutat, după ce strigaseră cât de recunoscători sunt ei pentru ajutorul primit, ce suflet minunat au cei care i-au ajutat.

Am întâlnit femei care s-au căsatorit doar pentru a avea un copil căruia cineva să îi plăteasca pensie de întreţinere, pentru că ele nu aveau nevoie de “fraierul” pe care îl făcuseră tată. Am întâlnit femei care nu spală hainele copiilor, le aruncă şi cumpăra altele – chiar dacă nu-şi permit să facă asta şi împrumută bani nu doar pentru a cumpăra haine, ci şi mâncare; am întâlnit femei care-şi hrănesc copii mici cu snacks doar pentru că nu le place să gătească şi am întâlnit femei care toată ziua trebăluiesc, la serviciu, pentru soţ, pentru copii, pentru a fi curăţenie in casă… femei care se comportă, uneori, ca nişte servitoare, alături de bărbaţi care zac in fotoliu sau pleacă împreună cu prietenii şi când vin acasă – de oriunde – pretind ca mâncarea să fie caldă şi partenera să îi servească imediat, iar ei bagă sub nas, pleacă la TV şi gata munca lor pe ziua respectivă.
Am întâlnit bărbaţi care nu se sfiesc să spele vase sau rufe (şi) pentru partenenera de viaţă şi / sau pentru copii, bărbaţi care nu se dau in lături să gătească sau să folosească aspiratorul. Şi am întâlnit bărbaţi care îi numesc pe cei dintâi “nişte proşti aflaţi sub papucul femeii”, considerând că este sub demnitatea lor să-şi spele blidele din care mănâncă, să-şi spele ciorapii sau chiloţii! “Ce? Mi-am luat femeie ca să-mi spăl eu ciorapii?”, “Ce-s eu, slugă, să spăl vase şi să dau cu mătura?”, “E sub demnitatea mea să fac ceea ce trebuie să facă o femeie!”, "Vreau pe cineva care să mă scape de toate cele pe care le consider sub demnitatea mea a le face!”, “Nimeni nu mă poate convinge că nu e sub demnitatea mea să merg la piaţă!”, "E sub demnitatea mea să spăl rufe!” Bine, omule, dar doar pui rufele in maşina de spălat, închizi capacul, programezi maşina şi apeşi un buton! “NU! Aşa ceva nu trebuie să facă bărbatul! E sub demniatea lui!”, “Activităţile casnice intră in atribuţiile femeii”…, “Femeia trebuie să facă patul, ea trebuie să gătească şi să spele rufe, să ţină casa curată…”, “Cum să duc eu gunoiul?!”

Culmea?! Mulţi dintre aceşti bărbaţi fac tot ceea ce consideră a fi sub demnitatea lor! Doar că se plâng, şi se plâng… şi visează să întâlnească o femeie care să facă toate acestea; unii au angajat pe câte cineva să facă pentru ei curăţenie şi să spele rufe, dar blidele in care mănâncă zilnic tot ei le spală, cumpărăturile şi le fac tot ei chiar dacă e… sub demniatea lor. Hazliu este că-şi doresc să întâlnească femeia care să fie menajera lor, gratis… şi se miră că sunt singuri.

Cei mai mulţi dintre bărbaţii amintiţi mai sus sunt foarte politicoşi cu femeile, le oferă flori cu diferite ocazii, le cedează locul in mijloacele de transport in comun… sunt nişte gentlemani perfecţi pentru cei care nu-i aud vorbind despre cum e sub demnitatea lor să-şi spele ciorapii, mai ales când au o femeie lângă ei, femeie care are ca atribuţii şi spălarea ciorapilor bărbatului.

13 comentarii:

  1. Doamne, ce barbat demn am! Face mancare, ne certam pe aspirator, daca eu spal rufele(vorba vine, le spala masina!) el le aduna de pe franghie sau daca e cazul le baga in uscator. Un singur lucru nu face, nu sterge praful cu carpa, prefer sa dea cu peria de la aspirator! :)))
    Am uitat sa spun ca face piata... hahahaha!!!
    Sa ai parte de un prieten, sot, iubit sau partener care sa nu-ti aduca flori în fiecare zi dar care sa te iubeasca în fiecare zi!♥
    Pupici! Weekend placut! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce fain! :) Parca-l descrii pe tata! :) Lui ii placea sa faca inclusiv mancare. Cand eram la gradinita/scoala in fiecare dimineata ne pregatea micul dejun (el pleca mai tarziu decat mama) si ni-l aducea in camera. Lui nu-i placea deloc aspiratorul (prefera matura si carpa de praf). A nu se intelege ca numai el facea toate cele. :) Isi imparteau "sarcinile".
      Multumesc, Ella draga!
      (prietenul meu gateste - si eu schimb roata la masina; un fel de a spune). :) Sa fiti fericiti muuulti-multi ani! <3
      Pupici! <3 Weekend minunat iti doresc sa ai si tu!

      Ștergere
  2. Bine punctat. Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.
    Sotia mea are grija de mine pe langa celelalte activitati.
    Poezia cu:"la bine si la rau" se reflecta foarte bine in numarul de divorturi. De toata jena ritualurile astea si cine le face e un mare papagal. Eficiente ca si apa... sfintita
    Nu-mi leg bine cuvintele, imi e foarte rau, sper sa se inteleaga ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos ar fi sa gandeasca toti asa: ce tie nu-ti place altuia nu-i face.
      E de inteles ca barbatii sa nu se priceapa la toate cele care tin de gospodarie, dar de aici pana la a sustine ca e sub demnitatea lor ar trebui sa fie cale lunga - cam tot atatea cale cata e de la evul mediu la secolul XXI. :)
      Se intelege. :) Imi pare rau ca nu te simti bine si sper sa iti fie mai bine cat mai repede. Multa sanate, Robert!

      Ștergere
    2. Pai dumneavoastra v-ati ales barbatul. Bine ca nu v-a abuzat fizic, inselat sau parasit, in cele mai multe din cazuri femeia ramanand cu copilul. Vad tot mai des femei divortate cu un copil cel putin. Dar alegerile lor platesc, cand si-au luat barbat sub ele.

      Ștergere
  3. unii mai uita pe parcurs, le reamintim noi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Cei la care m-am referit s-ar simti foaaarte jigniti daca li s-ar aminti sa nu-si lase ciorapii murdari in mijlocul casei, ci sa-i puna macar in cosul cu rufe murdare... Desi, cand mergi in vizita le ei nu vezi ciorapi murdari prin casa. :))

      Ștergere
  4. Doamne, Diana, dar cate tipuri de oameni ai intalnit tu! Sunt cam multe...
    Oamenii - profitori mi se par ingrozitori. Si din pacate nu sunt putini. Stii, citind aici, ma gandeam la cartile alea in care se predica ideea de dragoste de semeni si empatie si multe altele, bune pentru propria karma, dar chiar trebuie sa fii bine "autodresat" ca sa faci fata acestor situatii si sa nu-ti zvacneasca o palma asa, pur si simplu... :D

    Pot sa ma reintorc la filmul cu pisici? Ca pufoasele sunt mai simpatice, dragele de ele!
    Pupici si un sfarsit de saptamana vesel, draga Diana! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi plac oamenii, si vreau sa-i cunosc! :) Intre 2005-2008 am fost voluntar pentru o organizatie non-profit si am avut ocazia sa intalnesc foarte multi oameni. Plus ca, la scoala, am avut de facut si unele "studii", statistici... Plus ca, a fost o vreme cand am umblat foarte mult... :)) si nu m-am ferit sa intru in contact cu cineva, oricine ar fi fost; desigur, nu eram singura. :)
      "Am" cateva "povesti" si cu oameni care predica dragostea de semeni dar cand e vorba de fapte...

      Sigur! Pisicile produc zambete chiar si atunci cand fac boacane. :)
      Multumesc, Suzana draga! Weekend minunat iti doresc sa ai. Pupici! <3

      Ștergere
  5. adevărat - ai descris bine câte tipuri poţi întâlni ... asta e viaţa ! nu găseşti doi oameni la fel !
    mă bucur pentru tine că eşti ok cu partenerul tău !
    cu drag, vă doresc o duminică cât mai plăcută !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si cred ca e chiar bine ca nu sunt doi oameni la fel. :) De-am fi toti la fel mare plictiseala ar fi in lume. :)
      Majoritatea femeilor fac treburile casnice cu placere, dar cand vin unii si zic ca e sub demnitatea lor (de barbati) una-alta parca-ti vine a-i da de-a dura (la figurat). :) Ma gandesc la un principiu: cine poate mai mult poate si mai puţin. :)
      Multumesc, draga prietena-japoneza.
      Iti doresc sa ai si tu o duminica frumoasa-frumoasa! Cu drag,

      Ștergere
  6. Ma intreb daca varsta are vreo influenta asupra...demnitarilor. Pt ca da, lucrurilea astea le ma auzeam la cei in jur de 50 de ani...dar cei mai din generatia mea.,sunt altfel. Sau poate pt ca traim noi altundeva..;p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Generatia din care face parte cineva are influenta, mai ales daca oamenii nu reusesc sa isi schimbe mentalitatile de ev mediu, cand femeia nu avea voie sa mearga la... serviciu. :)
      Poate pentru ca locuiti in alta parte sau poate pentru ca nu ati avut parte sa dati de astfel de oameni. :)
      Aici, un pustan in varsta de vreo 24 de ani, cred (tocmai a terminat facultatea), zicea ca el isi testeaza "gagicile": pe cea care spala vasele murdare gasite in chiuveta lui o considera "buna" pentru o relatie de durata... Cand l-am intrebat daca asa "s-au luat" mama si tatal lui s-a ofuscat si mi-a aruncat din varful buzelor: "femeia e cea care ţine casa, chiar daca nu-ti convine ţie". :)
      Saptamana frumoasa iti doresc!

      Ștergere