2013-12-05

Povești despre Sfântul Nicolae

Se spune că Moș Nicolae a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra - Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu frică și cu credință nețărmuită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae din Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților a hotărât să își folosească averea pentru a-i ajuta pe cei nevoiași. El este cel care a întemeiat mănăstirea Sionului, unde a și fost înmormântat. Din mormânt - se spune - a început să curgă mir tămăduitor. Timp de sute de ani, mulţi pelerini au venit să se închine sfintelor moaşte şi mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea aici!
Multe întâmplări miraculoase sunt povestite în legătură cu Sfântul Nicolae, între care:

Povestea celor două cupe
Cândva a trăit un om care-și dorea foarte mult un fiu. S-a rugat Sfântului Nicolae, cerându-i ajutor pentru ca Dumnezeu să îi dea un fiu. Omul a promis că de-i va fi îndeplinită arzătoarea-i dorință va veni cu fiul său la biserică și vor aduce o cupă lucrată din cel mai fin aur. Curând, omului i s-a născut un fiu și foarte bucuros a fost. A dat comandă să fie lucrată o cupă din cel mai pur aur și să fie împodobită cu cele mai frumoase și mai rare pietre prețioase. Când cupa a fost gata, omul a văzut cât de fin și de frumos era lucrată și nu s-a putut îndura să o dea așa că a mai comandat o cupă.
Când băiatul a devenit adult, tatăl și fiul au urcat într-o barcă și au navigat spre biserică pentru a lăsa cupa promisă cu ani în urmă. Pe drum, fiul, care ținea prima cupă, a căzut în apă și valurile l-au acoperit. Au încercat să îl salveze, l-au căutat dar totul a fost în zadar: fiul se scufundase și nu l-au mai găsit. Îndurerat și deznădăjduit, omul și-a continuat drumul spre biserica Sfântului Nicolae. S-a apropiat de altar și a pus acolo cea de-a doua cupă. Nici bine n-a așezat-o, că a și căzut. Omul o ridică și o pune din nou pe altar. Cupa cade din nou, și mai departe. A treia oară se întâmplă din nou. Uimiți, oamenii se adună să vadă cupa. De fiecare dată când era așezată pe altar cădea, ca și cum o mână nevăzută o arunca departe, tot mai departe. La un momnet dat, fiul care a căzut în apă intră pe ușa bisericii, purtând cu el cupa originală. A povestit cum, căzând, se scufunda rapid,  până când a apărut Sfântul Nicolae și l-a salvat.
Foarte bucuros, tatăl a așezat pe altar ambele cupe, în semn de mulțumire. De data aceasta n-a mai căzut niciuna.

Povestea celor trei fete sărace
Cândva, trăia un nobil sărac care avea trei fete. Pe atunci, fetele erau nevoite să aibă zestre dacă voiau să se căsătorească și acest nobil nu avea de unde să le dea bani.
Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vârsta măritișului Sfântul Nicolae a lăsat noaptea un săculeț cu bani în casa lor. La fel s-a întâmplat și în cazul celorlalte două fete, cărora Sfântul le-a lăsat bani, aruncând săculeții pe horn, să nu fie văzut - pentru că faptele bune, se zice, trebuie să fie făcute pentru a nu fi văzute de cineva. Săculețul cu bani a ajuns într-o șosetă pusă la uscat pe marginea căminului. Așa s-a ajuns la obiceiul darurilor lăsate în ciorapi sau în ghete…

A salvat viața la trei bărbați
Istoria vieții Sfântul Nicolae vorbește și despre o altă minune: a izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept.
Pe când aceștia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâți și au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit și de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichia.
Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit că bărbații aceia sunt nevinovați și că din pizmă au fost pârâți că au uneltit împotriva lui.
Și așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.


Un comentariu:

  1. Povestea celor doua cupe e foarte profunda. Mi-a placut mult.
    Eu doar pe cea cu cele trei fete sarace o stiam. :)

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.