19 apr. 2018

Când am văzut primul şoricel. Fleur and Color

Ultimele luni au fost un fel de calvar pentru mine şi m-au secat de gânduri şi idei, şi chef de orice. Nu aveam idei pentru a participa la un alt joc care-mi place: Fleur and Color on Wednesday, găzduit de Ella. Mi-a venit in ajutor – fără să ştie :) – Elena (Paradisul verde), prin postarea ei cu lalele şi şoricei.
Primii patru ani din viaţă i-am petrecut in casa bunicilor: acolo locuiau părinţii când m-am născut. Era şi casă şi atelier: doi dintre unchii mei lucrau acolo. Casa nu era mare, dar avea şi beci, unde bunica depozita proviziile pentru mare familie care-şi ducea veacul acolo prin anii 1960. Cand aveam vârsta de patru ani ne-am mutat la bloc, unde părinţii au cumpărat un apartament. Nu-mi plăcea deloc la bloc şi nu-mi place nici acum. Din fericire, mergeam la bunici săptămânal.
Într-o zi – aveam vreo cinci ani – am rămas acolo mai multe zile (mi-au povestit părinţii). Bunica se tot plângea că e un şoricel in beci şi roade nu-ştiu-ce. In discuţiile adulţilor am auzit că au pus  cursă pentru şoareci. M-au podidit lacrimile: cum să prindă şoricei? Ce vor face cu ei dacă îi prind? Aşa că… am stat la pândă. Răbdarea mea a dat roade! Într-o zi am găsit in cuşcă (un fel de cuşcă) o vietate mică ce semăna a… nu aveam habar a ce, dar nu ştiam că e şoricel!!! Să nu râdeţi (prea tare!)! Îmi imaginam că şoriceii arată ca Mickey Mouse!!
Deşi eram foarte nedumerită, am luat “cuşca”, am dus-o in curte şi am eliberat şoricelul – şoricelul era, la acel moment, doar o fiinţă (nu ştiam că e şoricel!) care are nevoie de ajutor. La întoarcere m-a văzut unul dintre unchi cu acea “cursă de şoareci”, şi m-a întrebat ce fac cu ea… I-am zis că am dus in curte ceva care era in ea. A râs – am aflat asta după ani… Şi-am mai aflat că bunica, oricum, nu avea de gând să ucidă şoriceii care, eventual, ar fi intrat in capcana făcută de unul dintre unchi, ci urma să îi elibereze… dar nu in curte!
Amintirea eliberării şoricelului îmi este vie in memorie, dar nu şi amănuntele – acestea le-am aflat de la ceilalţi, peste ani.
Curtea bunicilor mi-o amintesc bine: aveau acolo corcoduşi, un păr imens - unde era agăţat un leagăn din lemn - un măr şi multe flori. Dintre flori îmi amintesc tufele de hortensii şi viorele (violete, toporaşi şi cum le-o mai spune) parfumate între care mă jucam cu… furnicile! 

18 apr. 2018

Viaţa şi moartea. Citate favorite

  • Viața fiecărui om se termină în același fel. Numai detaliile despre cum a trăit și cum a murit distinge un om de altul. (Ernest Hemingway)
  • Este secretul lumii că toate lucrurile există și nu mor, ci se retrag puțin și apoi revin. (Ralph Waldo Emerson)
  • Moartea nu este opusul vieţii, ci o parte din viaţă. (Haruki Murakami)
  • De ce să mă tem de moarte? Dacă eu sunt, moartea nu este. Dacă moartea este, eu nu sunt. De ce să mă tem de ceea ce nu poate exista când eu exist? (Epicur)
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Boboci deschişi in altă primăvară. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Sursa foto: Moni (Austria)
HAPPY WW!