15 nov. 2017

"Clasicul" mereu la modă. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Provocarea pentru azi: Orasul viu.
HAPPY WW!

14 nov. 2017

Seriozitate de român

Generalizarea nu e bună aşa că nu generalizez: seriozitatea unor români.

Punctualitatea este un fel de a ne arăta respectul 
pentru acei cu care treburile vieţii ne pun în legătură.
(Vauvenargues)

    Afiş la intrarea in bloc: “Vineri, 10.11., intre 9 şi 14 va fi închisă apa, pentru reparaţii”. Afişul e lipit joi, cândva după ora 19, când majoritatea locatarilor sunt acasă şi nu prea mai ies. Vineri a curs apa fără probleme, toată ziua. Dar n-a mai curs marţi – din cauză de reparaţii. Ce mai conteaza trei zile?
     Esti invitat undeva la ora X. Esti punctual, te duci. Stai cu gazdele vreo jumătate de oră până vine următorul invitat. Într-o oră, o oră şi ceva, ajung toţi. Probabil că fiecare vrea să fie ultimul, să “ia faţa” celorlalţi, să rămâna in memoria tuturor? Da, rămân, ca fiind nepunctuali.
Mai contează că gazda e într-un du-te-vino aiuristic şi obositor?
    Chemi meşterul. El zice că vine la ora X din ziua Y. Îl aştepţi până ţi se lungesc urechile. Îl suni seara şi el îţi spune senin: “A intervenit o urgenţă. Vin mâine, la aceeaşi oră”. Mâine nu prea poţi tu să stai pe-acasă, dar zici “bine”. A doua zi vine meşterul, dupa vreo oră de la momentul stabilit.
    “Ne întâlnim la ora X, in faţa teatrului”. La ora X şi 20 încă te holbezi singur la faţada clădirii. Telefonul mobil e in buzunar, dar nu sună. Suni tu, poate s-a intamplat ceva. “O, acum am urcat in autobuz, ‘că m-am întalnit cu icsulică, pe care nu l-am văzut de mult”. Zici “bine” şi te înarmezi cu răbdare pentru încă vreo 15 minute.
    “Ne intalnim la miting, la ora X. S-au anunţat vreo sută de oameni”. La ora X abia sunt o mână de oameni – mai vine câte unul, ca din întâmplare, dar “suta anunţată” rămâne doar in teorie.
    “Sună-mă înainte să vii la mine”. Sigur că da!
Năvalasc unii peste tine de zici că le arde coama! Deschizi in ţinută de “scandal”, pentru că tocmai făceai curăţenie şi casa e cu fundul in sus. “De ce n-ai sunat? Fac curăţenie” “Eram pe-aproape şi-am zis să trec pe aici. Nu mă deranjează că e dezordine”. Dar pe tine te deranjează să fii întrerupt chiar şi numai pentru o oră. Ştii că omul are telefon mobil, ştii că-ţi ştie numărul de telefon fix pe de rost dar… ce să-i mai zici? Îi zici: “Te rog, sună-mă data viitoare când treci pe aici”. Şi ştii că nu va suna.
    Te sună cineva şi te întreabă dacă ai chef de musafiri. Îi zici da, stabiliţi ziua şi ora. In ziua respectivă stai şi-astepti. Şi aştepţi… După două ore suni să afli ce s-a întâmplat. “Oh, nu pot veni, am stat mai mult la muncă”. “Şi nu puteai suna, să-mi spui?” “M-am gândit că înţelegi, dacă vezi că nu apar”. Să-i mai spui că ţi-ai făcut griji să nu fi păţit ceva? A doua zi te poţi trezi cu omul la uşă, venit in vizita programată ieri!
    Înţeleg că pe mine m-ar putea lăsa să aştept la o întâlnire stabilită in oraş, pentru că nu am telefon mobil, dar cei care au, toţi, telefoane mobile ce scuză mai au când nu anunţă eventuale întârzieri? Sau eventuale vizite pe sistemul “eram in zonă”… Altfel, toată ziua stau cu nasul in ecranul telefonului dar când e să anunţe ceva… uită.
    Lista e deschisă.

    Am destule bube şi eu! Între altele… Nu accesez căsuţa de e-mail, nu prea stau pe FB şi când ajung acolo nu prea am timp să citesc nici toate mesajele, dar postări! Altfel… n-o să vă treziţi cu mine la uşa fără să mă fi invitat şi nici n-o să mă aşteptaţi in stradă un sfert de oră. Dar… se întâmplă să anulez întâlniri, uneori in “ultima clipă” – numai pentru că se iveşte ceva ce nu suferă amânare.
Şi ezit să-mi iau telefon mobil! Sunt câteva persoane care-mi sunt dragi, şi aş sta la discuţii cu ele mult şi bine, doar că, având telefon, aş minţi să le spun altora: “nu am telefon mobil”.
    Un fel de concluzie, pentru că viaţa e scurtă: subscriu la cele spuse de Omar Khayyam şi “las să treacă de la mine”:
Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi. Ia o cană cu vin şi, sub lumina lunii, bea, zicandu-ţi că luna te va căuta poate zadarnic, mâine. 

13 nov. 2017

Cine este Mihail Vîlsan? Citate favorite

Citind câteva articole ale lui Eugen Ionescu am dat de numele lui Mihail Vîlsan, un poet despre a cărui poezie criticul scria:
Poezia lui Mihail Vîlsan e o poezie de o adîncă umanitate; o umanitate care trece dincolo de umanitate şi umanizează, spiritualizează tot ceea ce este. Cred că valoarea mare a acestor poeme constă in dragostea, mila universală pentru tot ceea ce este, pentru că tot ceea ce există suferă şi are de răscumpărat păcatul originar. Solidaritatea cu cosmosul, solidaritatea in mîntuire (Va mai trebui spus un cuvînt bun pentru fidelitatea copacului / Şi, poate, o mîngîiere pentru opiniile colective ale ierburilor). Solidaritatea in moartea care va răscumpăra “acest mare păcat” constituie supremul semn de înălţime spirituală. Cred că ceea ce caracterizează pe omul esenţial conştient spiritualiceşte este mila, adîncă, tristă, gravă ca o remuşcare, pentru tot ceea ce este, “flori, degete şi mîini”. Trebuie să comuniem in această veghe, in aşteptare:
Daca s-ar găsi totdeauna cine să iubească pe alţii
Şi, plîngînd, să privească in ochii înlăcrimaţi ai cîinilor.
(Din poemul Rugăminte)

Dar această poezie largă, generoasă, apolitică se opune fundamental lumii sociale, lumii politice, lumii fără sensul milei, lumii care a uitat “cele cîteva lucruri simple”.
Eugen Ionescu trece peste câteva “stridenţe şi stângăcii de expresie” şi se opreşte asupra unor versuri ca cele din Exod:
Voi pleca spre pământul rodului simplu,
Ţara noastră pe care am uitat-o.
Acolo unde vânturile dorm lângă ape
Şi unde îngerii cad dărîmaţi de umbrele florilor.
Voi răsădi oameni trişti, să privească cerul
Şi voi îngropa cîte un cuvînt la toate răscrucile.

Şi, in sfîrşit, aceste două versuri care cuprind toată atitudinea spirituală a lui Vîlsan:
Dragostea mea va fi o pîine pedepsită
Pe care o voi rupe şi pentru oameni şi pentru cîini.

(articolul a fost publicat in Păreri libere, anul III, nr.5, 5 aprilie 1936, p.2)
Din “Război cu toată lumea, vol. I, Eugen Ionescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

De ce am ales titlul “Cine este Mihail Vilsan?” Imediat ce am citit cele câteva versuri am vrut să citesc poemele întregi, dar nu le-am găsit publicate pe undeva online. Eugen Ionescu scrie in articolul său că au fost publicate in revista “Ideea românească”, afirmând: “aceste poeme, in finalitatea lor metafizică, contrazic ideologia de primat al luptei, al politicului, al naţionalului pentru care acea revistă doctrinează”.
Am căutat numele revistei in biblioteca online a Academiei Române şi nu am găsit-o. Cu grafia “Ideia românească” am găsit-o între publicaţiile legionare – in Biblioteca Centrală Universitară din Cluj apare cu grafia “Ideea româneasca”; deşi nu pot accesa online conţinutul sunt sigură că e vorba despre aceeaşi revistă.
Am căutat atunci numele poetului: Mihail Vîlsan. Apare in grafia “Mihai / Mihail Vâlsan / Michel Valsan” dar nimic despre poemele pe care le-a scris şi cititnd “datele biografice” mă întreb dacă este acelaşi. Înclin să cred că da, pentru că in diferitele articole am găsit numele lui alături de cel al lui Mircea Eliade, care şi el a publicat in “Ideia românească”, dar şi alături de al lui Vasile Lovinescu, un alt reprezentant român al gândirii lui Rene Guénon, in cartea profesorului italian Claudio Mutti, apărută şi in România: Succesul lui Guénon printre români (Editura Vremea, Bucureşti, 2003), in care Mihail Vâlsan are un capitol dedicat: De la Maglavit la Mecca).

Mihai Vâlsan pe care l-am descoperit s-a născut la Brăila, in data de 1 februarie 1907 şi a murit in Franţa, lângă Paris, in 25/26 noiembrie 1974. Pe wikipedia.or.ro scrie, între puţine altele: Pasionat de filozofia esoterică musulmană, s-a instalat după război laTunis unde a devenit cetăţean francez, a trecut la islam sub numele de Shaykh Mustafa 'Abd al-'Aziz, apoi s-a instalat la Paris unde a devenit un reputat savant musulman.

Pe siteul editurii Herald (https://www.edituraherald.ro/autori/michel-valsan) am găsit:
"Mihail Vâlsan este, in mod cert, una din personalităţile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria "discretă", fundamentală şi exemplară din punct de vedere tradiţional, alături de marele său mentor Rene Guenon şi de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan a înscris definitiv contribuţia românească in domeniul exegezei spirituale de natura esoterică islamică, in plan european - şi nu numai - prin excelenta şi incontestabila autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene cât şi de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca iniţiatorul studiilor akbariene moderne. […]
Urmând in tinereţe cursurile de logică şi metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de "fenomenul Maglavit" (1935) şi informându-l pe R. Guenon in legătură cu acesta, ajunge la Paris in 1936 unde intră in contact cu spiritualitatea sufită, apoi, in 1938, ocupă funcţia de consilier financiar al Consulatului României; foarte curând va părăsi orice preocupare legată de viaţa publică, precum şi România. Legăturile sale cu Elveţia erau deja strânse, prin primirea iniţierii in ramura alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind "independent" la finele anului 1950".

Acestea fiind scrise, sunt aproape sigură că Mihail Vîlsan, poetul despre care a scris Eugen Ionescu este Mihai Vâlsan / Michel Valsan despre care am citit pe la alţii. Pot, oare, avea certitudinea?! Mi se pare interesant cum a ajuns “savant musulman” şi mi-ar plăcea să citesc poemele scrise de el. Unele lucrări ale lui (nu poeme) sunt publicate şi in România.